StiripesurseExterneCine este Iulia Navalnaia, prima doamnă a opoziției ruse

Cine este Iulia Navalnaia, prima doamnă a opoziției ruse

Publicat:

Cine este Iulia Navalnaia, prima doamnă a opoziției ruse

Iulia Navalnaia, soția lui Alexei Navalnîi, a fost întotdeauna o figură discretă, afirmând că rolul său primordial este acela de soție și mamă, nu de politician. Însă odată cu moartea partenerului său de viață, Iulia a făcut un pas în față, prin discursul său de la Munchen, în care a îndemnat comunitatea internațională să își unească forțele și să lupte împotriva lui Putin, dar și prin declarația de pe o rețea socială, în care îi invită pe toți cei care l-au susținut pe Aleksei să i se alăture.

O femeie dedicată familiei, “prima doamnă a opoziției ruse” este descrisă de fostul ambasador al SUA în Rusia, Michael McFaul, drept o femeie “neînfricată și cu principii”, asupra căreia va fi o presiune enormă pentru a îndeplini un rol mai important în viața publică a țării, având ” toate datele necesare” să facă acest lucru, relatează BBC, potrivit stiripesurse.ro.

În pofida discreției, Iulia Navalnaia și-a susținut necontenit soțul, jucând un rol esențial în scoaterea acestuia din Rusia pentru a fi tratat de urgență atunci când a fost otrăvit cu Novichok în 2020. La acel moment, opinia publică spunea despre ea că este “Prima Doamnă” a opoziției ruse și însuși Aleksei a spus că nu ar putea continua fără ea lupta tot mai aprigă împotriva dictaturii de la Kremlin. Povestea lor de dragoste, cunoscută opiniei publice, dar și viața lor de familie – având doi copii, o fată și-un băiat – a fost percepută drept o sursă de inspirație pentru susținătorii cuplului.

Iulia Ambrosimova s-a născut la Moscova în 1976 și este fiică a respectatului om de știință Boris Ambrosimov. Absolventă de economie, ea a lucrat în domeniul bancar, dar a renunțat la slujbă pentru a se ocupa de cei doi copii odată cu ascensiunea lui Aleksei în politică. Cu Aleksei s-a cunoscut în 1998, într-o vacanță în Turcia, și s-au căsătorit doi ani mai târziu. Nu părea să existe atunci niciun indiciu cu privire la viitoarea notorietate a acestuia. “Nu m-am căsătorit cu un avocat promițător sau cu un lider al opoziției.

 

M-am căsătorit cu un tânăr pe nume Aleksei”, a declarat ea pentru publicația rusă Sobesednik în 2020. Cu toate acestea, doamna Navalnîi a fost de timpuriu adeptă a ideilor politice ale soțului, pentru că în anii 2000 au fost amândoi membri ai partidului liberal Yabloko. Iulia i-a scris lui Putin Chiar dacă Iulia împărtășea ideile soțului, a încercat să se țină departe de reflectoare până la otrăvirea soțului ei în 2020, având puține apariții publice sau discursuri.

 

Atunci când acesta s-a îmbolnăvit în Omsk, în luna august a aceluiași an, ea i-a scris direct președintelui Putin, cerând ca soțul său să fie externat pentru a fi tratat în Germania. “În fiecare moment mă gândeam că trebuie să îl scot de acolo”, a declarat ea pentru regizorul rus de documentare Iuri Dud. Navalnîi a reușit să iasă din Rusia, cu ajutorul unei organizații caritabile din Germania.

 

Iulia a revenit cu el la Moscova câteva luni mai târziu, după tratament, și a asistat la arestarea sa imediată. Ceea ce i-a mai rămas din viață și-a petrecut-o în spatele gratiilor. Fostul ambasador al SUA în Rusia, Michael McFaul, care a descris-o pe Iulia ca fiind o femeie “cu principii și neînfricată”, a declarat la momentul respectiv că va exista o presiune enormă asupra ei pentru a juca un rol mai important în viața publică a țării și că aceasta avea ” toate datele necesare”. “Navalnîi nu putea avea un partener de viață mai bun decât Iulia Navalnaia.

 

Ea îi împărtășește convingerile, curajul și neînfricarea”, a declarat acesta pentru televiziunea americană NBC. “De asemenea, ea i-a crescut și i-a protejat pe cei doi copii ai lor într-un mod care a suscitat o admirație profundă în rândul susținătorilor democrației din Rusia. Fără îndoială, Iulia i-a salvat viața soțului ei”, a întărit diplomatul.

 

Nu vrea să devină Tihanovskaia Iulia Navalnaia a declarat recent că nu va urma calea Svetlanei Tihanovskaia, liderul opoziției din Belarus aflat în exil, care a ajuns să candideze la președinție după ce soțul ei a fost încarcerat înainte de alegerile din 2020. Cu toate acestea, discursul ei de la Munchen și o declarație ulterioară adresată susținătorilor pe rețelele sociale, ambele pline de emoție, sugerează că s-ar putea să se răzgândească. “Ceea ce avem nevoie este o Rusie liberă, pașnică și fericită.

 

Citește și : Lunga listă a victimelor lui Putin. Cine sunt oamenii despre care se crede că au fost asasinați la comanda liderului de la Kremlin

Minunata Rusie a viitorului la care soțul meu a visat atât de mult”, spune ea în discursul video. “Aceasta este țara pe care vreau să o construiesc împreună cu voi. Țara pe care și-a imaginat-o Alexei Navalnîi”, continuă Iulia. “Aceasta este singura cale – nu alta – în care sacrificiul de neimaginat pe care l-a făcut, nu va fi fost în zadar”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.