Cine este Kristalina Georgieva, noua șefă a FMI

Publicat:

Kristalina Georgieva a fost numită la conducerea Fondului Monetar Internațional (FMI). Economisul bulgar continuă tradiţia liderilor europeni din fruntea FMI, dar este primul director care provine dintr-un stat cu o economie emergentă, conform Bloomberg, potrivit mediafax.

Iniţiativa de a ajuta cele 189 de state membre ale fondului să reducă riscurile declanșării unor crize dar şi să fie pregătite pentru gestionarea unora noi reprezintă prioritatea Kristalinei Georgieva, potrivit primelor declaraţii susţinute de aceasta la sediul FMI din Washington.


Citește și : Trump, acuzat că a cerut un amestec al Ucrainei în alegerile din SUA din anul 2020

„Semnele unei crize sunt puternice și trebuie să fim pregătiţi de test”, a spus ea. „Îmi asum această poziţie deplin conștientă de provocările cu care ne confruntăm. Creșterea economică globală continuă să dezamăgească, tensiunile comerciale persistă și datoriile cresc în multe țări”, a adăugat aceasta.

Kristalina Georgieva are 66 de ani şi este prima persoană dintr-o economie emergentă care a condus FMI de la înființarea sa, în 1944.

Ea a avut iniţial susţinerea preşedintelui francez Emanuel Macron, apoi a câştigat-o şi pe cea a altor membri ai Uniunii Europene, precum și susținere tacită din partea Statelor Unite.

Ashoka Mody, fost director adjunct al Departamentului de cercetare al FMI, spune că Kristalina Georgieva nu este văzută ca o mare personalitate economică care ar putea impune respect din partea factorilor de decizie la nivel mondial, precum Lagarde sau alţi predecesori, dar că ar putea să adauge o „dimensiune umană” la sfaturile oferite națiunilor aflate în recuperare după crize economice.

„Dacă va putea folosi această ocazie pentru a-și depăși handicapul, făcând din FMI o voce împotriva intereselor financiare neîngrădite și pentru o economie globală mai corectă, atunci și-ar face o favoare și sie și instituției”, a spus Mody.

Georgieva este un fost politician care s-a format în Bulgaria comunistă, care și-a creat o reputație de susținător al drepturilor egale și al luptei împotriva schimbărilor climatice de-a lungul mandatelor în cadrul Băncii Mondiale și Comisiei Europene.

Între 1993 și 2010, Kristalina Georgieva a deținut mai multe poziții în cadrul Băncii Mondiale, ajungând vice-președinte în martie 2008. În 2010 a fost numită în Comisia Barosso drept comisar pentru cooperare internațională, asistență umanitară și management al crizelor.

Între 2014 și 2016 a ocupat funcția de vice-președinte al Comisiei Juncker pentru buget și resurse umane, iar în 2016, guvernul bulgar a nominalizat-o pe Georgieva pentru postul de secretar-general al Națiunilor Unite, poziție ocupată în prezent de Antonio Guterres.

Citește și : Boris Johnson a suferit un nou eşec în parlamentul de la Londra

Aceasta deține un doctorat și un master în economie politică și sociologie obţinut la Institutul Înalt pentru Economie Karl Marx, în prezent Universitatea pentru Economie Națională și Mondială din Sofia, urmând în anii 1980 cursurile London School of Economics și MIT (Institutul de Tehnologie Massachusetts).

Georgieva o înlocuiește pe Christine Lagarde, care a fost aleasă să conducă Banca Centrală Europeană (BCE) după încheierea mandatului lui Mario Draghi de la finalul acestei luni.

Premierul bulgar Boiko Borissov a felicitat-o miercuri, pe Georgieva printr-un mesaj pe Facebook: “Numirea este o mare realizare pentru Bulgaria. Sunt convins că se va descurca extraordinar la conducerea uneia dintre cele mai mari instituții globale”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.