StiripesurseExterneCine este Monica Crowley, cea care i-a întâmpinat pe liderii europeni...

Cine este Monica Crowley, cea care i-a întâmpinat pe liderii europeni la Casa Albă?

Publicat:

Şefii unora dintre cele mai apropiate ţări aliate ale Statelor Unite nu au fost întâmpinaţi luni de preşedintele Donald Trump însuşi, de vicepreşedintele JD Vance sau de secretarul de stat Marco Rubio la sosirea lor la Casa Albă, unde urmau să discute despre Ucraina. În schimb, Monica Crowley, şefa protocolului Casei Albe, a fost oficialul administraţiei însărcinat să îi întâmpine cu strângeri de mână şi, în unele cazuri, cu un sărut pe obraz, relatează Reuters.

Tot ea a fost cea care l-a condus pe Vladimir Putin la aeroport, când a plecat din Alaska, vineri, potrivit stiripesurse.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Monica Crowley a fost membră a primei administraţii Trump şi a ocupat funcţia de secretar adjunct al Trezoreriei pentru afaceri publice între 2019 şi 2021.

Anterior, începând din 1998, ea a fost prezentatoare, analist politic şi de politică externă pentru Fox News Channel şi Fox Business Network.


În 2017, Crowley a fost numită director senior pentru comunicaţii strategice al Consiliului Naţional de Securitate. Cu toate acestea, ea a refuzat această funcţie după ce investigaţii CNN şi Politico au dezvăluit că ea a plagiat în teza sa de doctorat susţinută la Universitatea Columbia în 2000.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roboți, drone și submarine, într-o misiune fără precedent în Groenlanda. Miza: viitorul oceanelor

O echipă internațională de cercetători a plecat joi spre Groenlanda, într-o misiune fără precedent. Timp de aproape șase săptămâni, roboți, drone și submarine autonome...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.