Cine s-ar putea lua ‘la trântă’ cu Von der Leyen pentru președinția Comisiei Europene?

Publicat:

Cine s-ar putea lua ‘la trântă’ cu Von der Leyen pentru președinția Comisiei Europene?

Bruxelles-ul e plin de speculații despre cine ar putea fi ales șef al executivului UE.

Va fi iarăși Ursula von der Leyen (VDL), nu?

Președinta Comisiei Europene e într-adevăr în continuare candidata favorită pentru obținerea unui al doilea mandat, însă de acum acel mandat nu mai pare bătut în cuie.

Citeşte şi: Un copil s-a împuşcat MORTAL cu arma tatălui său – Stiripesurse.md


Astfel că a început un nou joc captivant urmărind să-i identifice succesorul (jucat mai ales de politicieni, diplomați și funcționari care o critică pe VDL, dar poți juca și tu).

Cine s-ar putea lua ‘la trântă’ cu Von der Leyen pentru președinția Comisiei Europene?

Mai jos sunt alergătorii și călăreții vehiculați fie drept variante serioase, fie ca un mod de a pune presiune pe VDL pentru a-i smulge concesii, scrie POLITICO, potrivit stiripesurse.ro.

Ce nu veți găsi pe listă sunt principalii candidați ai partidelor care chiar concurează cu VDL. Dar, fără a mai pomeni de procedura Spitzenkandidaten, e improbabil ca Partidul Popular European (PPE) să cedeze președinția Comisiei dacă va rămâne în continuare cel mai mare.

Mario Draghi

De ce? Politicianul de 76 de ani a condus o coaliție largă în Italia, până la colapsul ei în 2022, iar numele lui apare frecvent când apar posturi internaționale vacante. /…/ În plus, e apropiat de președintele francez Emmanuel Macron.
De ce nu? Nu are o afiliere politică vădită și e greu de crezut că PPE va ceda postul cuiva fără loialități politice clare.
Șanse de a o înlocui pe VDL: 2/5

Roberta Metsola

De ce? Cum spuneam, e improbabil ca PPE să cedeze postul. Totuși, dacă VDL nu va primi sprijinul necesar, ea e a doua opțiune feminină în partid. /…/
De ce nu? Malta e cel mai mic stat UE ca teritoriu și populație. Iar ea n-are nici un fel de experiență executivă. Și poziția ei conservatoare referitor la avort a fost folosită împotriva ei și la ocuparea actualei funcții.
Șanse de a o înlocui pe VDL: 2/5

Christine Lagarde

De ce? Fiindcă e din Franța. Reticența lui Macron de a o susține pe VDL ridică o întrebare evidentă: după cinci ani de cârmuire germană și o perioadă chiar mai lungă în care poziția-cheie de șef de personal al președinției Comisiei le-a revenit unor germani și austrieci, nu vrea cumva Macron un francez la cârma Comisiei? /…/
De ce nu? Fiindcă e din Franța. (Plus: subordonații ei n-o prea înghit.) /…/
Șanse de a o înlocui pe VDL: 1/5

Klaus Iohannis

De ce? Președintele român e considerat o mână sigură și e îndrăgit de liderii europeni, mai ales de cei conservatori. Și Macron și cancelarul german Olaf Scholz l-au copleșit cu laude pentru că și-a ținut țara în tabăra pro-occidentală și pro-europeană după invazia Rusiei din Ucraina – ceea ce nu se poate afirma despre Ungaria, Slovacia și Bulgaria. Și, spre deosebire de Polonia, România a respectat cu strictețe regulile pieței unice și n-a impus unilateral restricții cerealelor ucrainene – ceea ce i-a consolidat lui Iohannis reputația de jucător de echipă pro-UE.

Mulți susțin că a venit vremea ca un est-european să conducă UE. Și dacă-i așa, fiind vorbitor de germană și membru al PPE, Iohannis e bine plasat. Și decizia PPE de a-și ține congresul la București atestă poziția bună pe care o deține Iohannis printre liderii conservatori ai grupului.

Cum al doilea mandat i se încheie în decembrie, Iohannis caută un post internațional de vârf. Luna trecută a acceptat [sic!] să candideze pentru postul de șef al NATO – dar aceea va fi o bătălie dificilă, dată fiind susținerea largă de care se bucură premierul olandez Mark Rutte.

De ce nu? Tentativa lui Iohannis de a-i fura în ultima clipă șefia NATO lui Rutte a iritat unele țări vest-europene.
Șanse de a o înlocui pe VDL: 3/5

Andrej Plenković

De ce? Premierul croat e și el din PPE și, la fel ca Iohannis, alegerea lui ar răspunde apelurilor de a i se oferi Europei de Est o funcție înaltă. /…/
De ce nu? Plenković a dezmințit zvonurile că ar putea s-o înlocuiască pe VDL, ceea ce, firește, poate fi un bun indiciu că e interesat de funcția ei.
Șanse de a o înlocui pe VDL: 3/5

Thierry Breton

De ce? E din Franța. Și a declarat pentru Politico anul trecut că el era în 2019 doar „Planul B” pentru funcția actuală de comisar. /…/ Și consideră că ar putea fi și acum „Planul B” pentru VDL. /…/
De ce nu? Are mai mulți inamici decât prieteni la vârful UE, inclusiv în Comisie și la nivelul statelor membre. /…/
Șanse de a o înlocui pe VDL: 1/5

O surpriză

De ce? Târguiala îndelungată dintre grupurile politice pentru funcțiile de seamă din UE produce mereu surprize. În 2019 nimeni n-ar fi pariat pe VDL pentru actuala funcție; ar fi foarte posibil ca Bruxelles-ul să fie surprins de un candidat de care n-a mai auzit ori pe care nu l-a mai văzut.

De ce nu? Habar n-avem (altfel n-ar mai fi surpriză).
Șanse de a o înlocui pe VDL: 2/5

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

R.Moldova și Norvegia vor semna un Memorandum de cooperare în domeniul energetic

R.Moldova și Norvegia vor semna un Memorandum de cooperare în domeniul energetic Un Memorandum de cooperare în domeniul energetic dintre Republica Moldova și Regatul Norvegiei...

Scrutinul pentru Parlamentul European începe peste o lună. Ghid pentru alegerile europene 2024

Scrutinul pentru Parlamentul European începe peste o lună. Ghid pentru alegerile europene 2024 Între 6 şi 9 iunie, cetăţenii din ţările membre ale Uniunii Europene...

Consumul de grăsimi sănătoase poate ajuta la pierderea în greutate. Alte șapte beneficii

Consumul de grăsimi sănătoase poate ajuta la pierderea în greutate. Alte șapte beneficii Nu toate grăsimile sunt la fel. În ciuda faptului că sună contraintuitiv,...

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina “nu-şi poate permite” să boicoteze concursul

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina "nu-şi poate permite" să boicoteze concursul Fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision, Jamala, a declarat că ţara sa "nu-şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.