Cine sunt cei șapte candidați la funcția de membru al Consiliului de Administrație al SA ‘Moldovagaz’

Publicat:

Cine sunt cei șapte candidați la funcția de membru al Consiliului de Administrație al SA ‘Moldovagaz

Ministerul Energiei a publicat miercuri, 31 iulie, CV-urile și viziunea de dezvoltare a întreprinderii prezentate de cinci din cei șapte câștigători ai concursului pentru funcția de membru al Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”.

Câștigător al concursului a fost declarat Dorin Junghietu, iar ministrul Energiei Victor Parlicov urmează să aleagă încă trei din cei șase candidați care au acumulat cel mai mare punctaj. Printre cei șase sunt fostul administrator al Aeroportului Internațional Chișinău Constantin Vozian și actualul președinte al Consiliului de Administrație al Moldovagaz Vadim Ceban, potrivit zdg.md.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Doi dintre candidați, Vadim Ceban și șeful Secției juridice a Moldovagaz, Radu Mandraburca, nu au acceptat publicarea informațiilor.

Acum două zile, Ministerul a anunțat finalizarea concursului deschis privind selectarea candidaților pentru patru din cele 9 funcții vacante în cadrul Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, care vor fi înaintați din numele instituției.

Comisia de concurs l-a desemnat în calitate de câștigător pe Dorin Junghietu, care a acumulat cel mai mare scor – 9.16.

În CV-ul cu care s-a înscris la concurs, acesta se prezintă drept „expert în domeniul petrolului, gazelor și energiei, posedând o vastă experiență internațională (peste 16 ani) în coordonarea, livrarea, construcția, comisionarea și punerea în funcțiune a unor proiecte majore în explorarea, transportul și prelucrarea hidocarburilor și energiei pentru clienți recunoscuți la nivel mondial”. Junghietu este angajat, din aprilie 2023, în cadrul companiei SICIM Kazakhstan LLP.

„În contextul dezvoltării infrastructurii regionale a rețelei de transport de gaze și datorită descoperirii și începerii exploatării zăcămintelor de gaze din Marea Neagră, ca măsură adițională pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova parte a acestui concept de dezvoltare se recomandă considerarea, promovarea și explorarea oportunităților de interconectare cu gazoductul Tuzla – Podișor care va transporta gazele naturale din zăcământul Neptune Deep din Marea Neagră către conducta BRUA. Această soluție ar deschide un access și mai larg către resursele energetice care sunt transportate către țările europene, sporind semnificativ securitatea și siguranța energetică a Republicii Moldova”, a propus Dorin Junghietu în documentul privind viziunea de dezvoltare a întreprinderii.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

În plus, conform rezultatelor concursului, pentru celelalte trei funcții de membri ai Consiliului de Administrație, Comisia a decis să înainteze ministrului șase candidați pentru a fi aleşi şi desemnați 4 din cei 7 candidați propuși. Aceştia sunt:

  1. Roman Stavila
  2. Vadim Ceban
  3. Constantin Vozian
  4. Eduard Calancea
  5. Radu Mandraburca
  6. Doina Vozian

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Planeta maimuţelor: Noul regat’ şi ‘Crime în imobil’, sezonul 4, între noutăţile lunii august la Disney+

'Planeta maimuţelor: Noul regat' şi 'Crime în imobil', sezonul 4, între noutăţile lunii august la Disney+ "Planeta maimuţelor: Noul regat", "Exploratorii oceanelor", o producţie National...

VIDEO – Kamala Harris, susţinută de cântăreaţa de rap Megan Thee Stallion în timpul unui miting

VIDEO - Kamala Harris, susţinută de cântăreaţa de rap Megan Thee Stallion în timpul unui miting Megan Thee Stallion a cântat marţi la Atlanta, la...

Bulgaria va găzdui cea de-a 47-a sesiune a Comitetului patrimoniului mondial al UNESCO în 2025

Bulgaria va găzdui cea de-a 47-a sesiune a Comitetului patrimoniului mondial al UNESCO în 2025 Bulgaria va găzdui cea de-a 47-a sesiune a Comitetului patrimoniului...

FIFA și-a confirmat suportul pentru FMF

FIFA și-a confirmat suportul pentru FMF Conducerea Federației Moldovenești de Fotbal a avut astăzi o întrevedere oficială cu Președintele FIFA Gianni Infantino și Secretarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.