Parlamentul a VOTAT: Alegătorii corupți vor fi amendați

Publicat:

Parlamentul a VOTAT: Alegătorii corupți vor fi amendați

Alegătorii care vor primi, accepta sau pretinde servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă pentru sine sau altă persoană, în scopul exercitării sau neexercitării drepturilor electorale în cadrul alegerilor, inclusiv a celor regionale, vor risca amenzi, dacă fapta nu constituie infracțiune.

Totodată, persoana vizată poate fi liberată de răspundere contravențională, dacă s-a autodenunțat ori a contribuit activ la descoperirea sau contracararea faptei de corupere electorală. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură de 68 de deputați, potrivit radiochisinau.md.


Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Autorii propun completarea Codului contravențional în vederea sancționării coruperii pasive în perioada campaniei electorale, în ziua precedentă scrutinului electoral sau în ziua alegerilor, iar valoarea amenzilor va fi de la 25 000 la 37 500 de lei.

În nota informativă se menționează că nu au fost incluse în categoria de bunuri vizate de sancțiune materialele și obiectele de agitație electorală, achitate din fondul electoral, ce poartă numele și prenumele candidatului, respectiv denumirea partidului politic, semne sau simboluri ale concurenților electorali, precum afișe, pliante, cărți poștale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, cutii de chibrituri, insigne, ecusoane, CD-uri, DVD-uri, suporturi de stocare USB, fanioane, steaguri, cărți, pungi, tricouri, chipiuri, eșarfe, fulare, a căror valoare pentru о unitate nu depășește o sută de lei.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

„Coruperea electorală reprezintă o amenințare periculoasă pentru corectitudinea și integritatea procesului electoral, care afectează statul de drept și sporește neîncrederea în entitățile statului. Precedentele existente pe parcursul anilor în cadrul scrutinelor electorale au demonstrat faptul că acțiunile de corupere a alegătorilor sunt frecvente în cadrul campaniilor electorale. Deși există mecanisme legale care contribuie la combaterea coruperii, acest fenomen urmează să fie abordat constant în vederea îmbunătățirii cadrului  legal ce ar permite alinierea la cele mai bune standarde în domeniul integrității publice. Analiza statisticilor raportate de organele de drept competente, precum și practica judiciară au scos în evidență faptul că pe lângă sancționarea penală e necesară și sancționarea contravențională, fapt ce va contribui la eficientizarea mecanismului de investigare și documentare a cazurilor de corupere electorală”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Planul de Mobilitate Urbană va fi expus audierilor publice

Planul de Mobilitate Urbană va fi expus audierilor publice Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Chișinău 2030 va fi expus audierilor publice. Discuțiile sunt preconizate pentru...

Organizaţia Medici fără Frontiere îşi suspendă operaţiunile în Rusia

Organizaţia Medici fără Frontiere îşi suspendă operaţiunile în Rusia Organizaţia umanitară internaţională Medici fără Frontiere (MSF) a fost forţată să-şi suspende operaţiunile în Rusia, relatează...

Un ucrainean a încercat să corupă un polițist de frontieră

Un ucrainean a încercat să corupă un polițist de frontieră Un cetățean al Ucrainei a încercat să corupă un polițist de frontieră de la PTF...

PACE participă la referendum – VIDEO

PACE participă la referendum Partidul Acasă Construim Europa (PACE) a examinat opțiunea de a participa la referendumul republican constituțional cu opțiunea „DA”, iar la alegerile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.