Ciocniri între poliţie şi migranţi pe insula greacă Lesbos

Publicat:

Poliţia de pe insula greacă Lesbos a tras sâmbătă cu gaze lacrimogene asupra migranţilor care îi atacau cu pietre, în timpul unei manifestaţii în cadrul căreia au cerut adăpost după ce incendiile au distrus tabăra de refugiaţi Moria, relatează AFP, scrie agerpres.

Sute de solicitanţi de azil şi-au exprimat furia după ce au petrecut ultimele patru nopţi în stradă, în condiţiile în care eforturile de a-i muta încă nu s-au concretizat.


Citește și : Întâlnirile între prieteni sau familii, interzise în Birmingham pe fondul înmulţirii cazurilor de COVID-19 în Marea Britanie

Autorităţile insulei, care refuză să reconstruiască tabăra de refugiaţi, vor să-i transfere pe migranţi în sute de corturi pe care au început vineri să le instaleze de urgenţă într-o incintă din apropiere de port.

Peste 11.000 de persoane, printre care şi mii de copii, au rămas fără adăpost de patru zile.

“Familiile vor fi prioritare, cu corturi prevăzute pentru şase persoane. Procesul de mutare începe astăzi”, a declarat sâmbătă pentru France Presse purtătorul de cuvânt al Ministerului Imigraţiei, Alexandros Ragavas.

Citește și : Trump anunţă că Bahrein şi Israel îşi vor normaliza relaţiile

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.