StiripesurseCultură și MediaDiverseCiorne ale hitului lui Bob Dylan 'Mr Tambourine Man', vândute pentru...

Ciorne ale hitului lui Bob Dylan ‘Mr Tambourine Man’, vândute pentru 508.000 de dolari

Publicat:

Ciorne dactilografiate ale piesei lui Bob Dylan “Mr Tambourine Man” s-au vândut pentru peste 500.000 de dolari în cadrul unei licitaţii organizate în SUA, transmite DPA.

Cele două foi de hârtie îngălbenite de vreme conţin trei ciorne progresive ale versurilor melodiei lansate în 1965, cu adnotări făcute de mâna lui Bob Dylan pe cea de-a trei ciornă, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Acestea au fost vândute sâmbătă la Nashville, Tennessee. Estimările erau între 400.000 şi 600.000 de dolari, iar preţul final obţinut a fost de 508.000 de dolari.

Aceste ciorne s-au numărat printre cele 60 de obiecte care au fost scoase la vânzare în cadrul unei licitaţii dedicate celebrului muzician Bob Dylan, 50 dintre piese provenind din colecţia personală a celebrului jurnalist american specializat în muzică Al Aronowitz.


O pictură în ulei din 1968, creată şi semnată de Dylan, a fost vândută pentru 260.000 de dolari. Pânza, un portret în stil cubist, a fost creată de Bob Dylan la începuturile încercărilor sale în arta plastică, după ce prima sa soţie, Sara, i-a oferit cadou un set de culori în ulei când a împlinit 27 de ani.

De asemenea, printre obiectele scoase la licitaţie s-a numărat şi o chitară electrică Fender Telecaster din 1983, care i-a aparţinut lui Dylan şi pe care i-a dăruit-o mai apoi celebrului tehnician de amplificatoare şi muzician Cesar Diaz. Instrumentul a fost achiziţionat pentru 222.250 de dolari, depăşind estimarea de 80.000 – 120.000 de dolari.

O geacă de blugi Levi’s, împodobită manual cu catifea, dantelă şi patch-uri, purtată de Dylan în drama muzicală “Hearts Of Fire” (1987), a fost achiziţionată pentru 25.400 de dolari.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Myles Aronowitz, fiul celebrului jurnalist căruia i-a aparţinut această colecţie de obiecte, a amintit că tatăl său a fost “un conector incredibil” care l-a pus în legătură pe Dylan cu poetul american Allen Ginsberg şi cu formaţia The Beatles.

“El nu a fost doar un jurnalist celebru şi editorialist din New York; Al avea această magie unică”, a spus el. “A făcut aceste conexiuni care aveau să modeleze însăşi cultura. A fost vorba de mai mult decât de puterea influenţei – era ceva cu adevărat magic în ceea ce făcea”, a mai adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.