StiripesurseȘtirile zileiCirca 1.200 de partizani ai lui Bolsonaro au fost arestaţi în...

Circa 1.200 de partizani ai lui Bolsonaro au fost arestaţi în capitala braziliană

Publicat:

Circa 1.200 bolsonarişti au fost arestaţi luni în tabăra pe care au improvizat-o în faţa cartierului general al armatei în capitala braziliană Brasilia după alegerile din octombrie şi de unde au lansat duminică atacuri asupra Congresului, Palatului Prezidenţial şi Curţii Supreme, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Aceşti partizani ai fostului preşedinte conservator Jair Bolsonaro, care nu recunosc victoria în alegeri a actualului preşedinte progresist Luiz Inácio Lula da Silva, au fost arestaţi după ce, încercuiţi de armată şi poliţie, au demontat paşnic tabăra în care se refugiaseră.

Citește și : Forţele ucrainene rămân pe poziţii în două oraşe-cheie din estul Ucrainei

Potrivit Ministerului Justiţiei, bolsonariştii arestaţi au fost transportaţi cu cel puţin 40 de autobuze către sediul poliţiei federale, unde vor fi identificaţi în vederea stabilirii faptelor comise şi a încadrării penale a acestora.

Alte circa 300 de persoane au fost arestate duminică în timpul tentativei de insurecţie. Asaltul asupra celor trei instituţii ale statului s-a încheiat după patru ore în care a domnit haosul şi poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene asupra răzvrătiţilor care ocupaseră acele sedii.


Citește și : Facebook ELIMINĂ postările care sprijină asaltul din Brazilia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.