StiripesurseSocialCirca 1 650 de persoane, care au participat la lichidarea consecințelor...

Circa 1 650 de persoane, care au participat la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl, vor primi un ajutor material

Publicat:

Circa 1 650 de persoane, care au participat la lichidarea consecințelor catastrofei nucleare de la Cernobîl, vor primi un ajutor din partea statului în sumă de 1 000 de lei, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, este vorba de persoanele cu dizabilități a căror dizabilitate este cauzată de participarea la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, persoanele care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit cu dizabilități în urma experiențelor nucleare, avariilor cu radiație ionizată și a consecințelor acestora la obiectivele atomice civile sau militare în timpul îndeplinirii serviciului militar ori special. De ajutor vor beneficia și familiile – soții, iar în cazul lipsei acestora, unul dintre părinții participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, care au decedat.

Adițional, la 1 aprilie curent, au fost indexate cu 10% pensiile privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl.

Citește și: VIDEO Mascații BPDS Fulger s-au întrecut la Cupa Drapelului

De asemenea, statul garantează acestor categorii de persoane o serie de compensații și ajutoare materiale. Este vorba de: alocații lunare de stat în caz de dizabilitate severă, accentuată și medie, compensație unică pentru prejudiciul adus sănătății, ajutor material anual pentru însănătoșire, bilete de tratament sanatorial gratuite, compensație bănească lunară în schimbul asigurării cu produse alimentare și suplimente alimentare care contribuie la eliminarea din organism a radionuclizilor.


La fel, sunt oferite prestații de asigurări sociale, cum ar fi: pensii pentru limită de vârstă, pensii pentru dizabilitate și pensii în cazul pierderii întreținătorului.​

Potrivit datelor oficiale, 3 550 de moldoveni au participat la lichidarea consecințelor avariei, 1 865 dintre aceștia au rămas în viață. Victimele avariei sunt comemorate anual în Republica Moldova. În memoria acestora sunt organizate depuneri de flori, precum și evenimente de comemorare.

Astăzi, se împlinesc 39 de ani de când reactorul patru de la Centrala Nucleară de la Cernobîl a explodat, afectând întreaga Europă. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive. La nivel internațional, fiecare al treilea participant la lichidarea avariei de la Cernobîl a decedat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.