Circa 100 de balene-pilot au eşuat joi în largul coastelor statului Australia de Vest

Publicat:

Circa 100 de balene-pilot au eşuat joi în largul coastelor statului Australia de Vest

Aproximativ 100 de balene-pilot au eşuat joi în largul coastelor statului Australia de Vest, au anunţat autorităţile locale, transmit agenţiile dpa şi Reuters.

Departamentul pentru de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii (DBCA) din Australia de Vest a declarat că balenele au eşuat în apele de mică adâncime din apropierea localităţii Dunsborough, la aproximativ 250 de kilometri sud de oraşul Perth.


Numeroşi activişti pentru apărarea drepturilor animalelor şi locuitori din zonă s-au grăbit să ajungă la plajă pentru a stropi balenele cu apă în încercarea de a le menţine în viaţă.

Cu toate acestea, autorităţile locale au îndemnat publicul să se apropie de balene doar sub îndrumarea experţilor. “Ştim că vor să ajute, dar am cerut ca oamenii să nu încerce să salveze animalele fără îndrumarea personalului DBCA, deoarece acest lucru ar putea provoca răni şi mai mari, precum şi suferinţă, şi ar putea împiedica un efort concertat de salvare”, a precizat autoritatea într-un comunicat.

“Prioritatea numărul unu la evenimentele de eşuare în masă a balenelor este întotdeauna siguranţa oamenilor, urmată de bunăstarea animalelor. Dorim ca întreg personalul şi voluntarii
să plece acasă în siguranţă”, a adăugat instituţia australiană.

Specialistul în biologie marină Ian Wiese, aflat la faţa locului, a declarat pentru Radio ABC Perth că mai multe balene au murit deja. “Celelalte se zbat în preajmă şi vom avea multe decese în orele următoare”, a spus Wiese.

“Este îngrozitor… sunt o mulţime de teorii în întreaga lume, dar nimeni nu a reuşit cu adevărat să identifice o cauză” pentru eşuarea în masă a balenelor, a adăugat Wiese.

Cel mai important episod de eşuare în masă din Australia a avut loc în aceeaşi zonă în 1996, când 320 de balene-pilot cu înotătoare lungi au eşuat. Aproape toate animalele au supravieţuit.

În 2018, o sută de balene-pilot au murit în Golful Hamelin din Australia de Vest după un alt episod de eşuare în masă.

Anul trecut, aproape o sută de balene-pilot au eşuat pe plaja Cheynes Beach situată la est de oraşul Albany, în sudul aceluiaşi stat australian. În pofida eforturilor depuse de serviciile de urgenţă şi de voluntari, niciunul dintre animale nu a supravieţuit.

Balenele-pilot formează legături extrem de strânse între ele. În anumite perioade ale anului, acestea călătoresc în grupuri mari, ceea ce sporeşte riscul de eşuare în masă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album: ‘Era doar o chestiune de timp’ 

VIDEO - Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album: 'Era doar o chestiune de timp'  Unul dintre marile alter ego-uri din...

Patimile lui Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus: ‘Operație pe cord deschis și multe medicamente’

Patimile lui Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus: 'Operație pe cord deschis și multe medicamente' „Patimile lui Hristos”, filmul regizat de Mel Gibson,...

Cele mai apreciate mâncăruri din Europa în perioada Paștelui

Cele mai apreciate mâncăruri din Europa în perioada Paștelui Sărbătoarea Paștelui aduce cu sine o varietate de preparate culinare tradiționale, fiecare țară având propriile sale...

Ceaiul de plante la modă, adorat de Lionel Messi, ar putea fi secretul unei siluete de invidiat

Ceaiul de plante la modă, adorat de Lionel Messi, ar putea fi secretul unei siluete de invidiat Cu un miros de pământ și un gust...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.