X

Circa 500 de studenți chinezi vor fi transferați de la Harkov la Universitatea de Stat din Moldova

Circa 500 de studenți chinezi vor fi transferați de la Harkov la Universitatea de Stat din Moldova

Circa 500 de studenți chinezi vor fi transferați, în această toamnă, de la Universitatea Națională „V. N. Karazin” din Harkov, Ucraina, la Universitatea de Stat din Moldova (USM). Decizia a fost luată din motive de securitate.

Rectorul USM, Igor Șarov, a spus Europei Libere că studenții chinezi vor învăța la cinci programe de studii: trei specialități economice, Pedagogie și Tehnologii Informaționale, potrivit moldova.europalibera.org.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Cursurile vor fi predate în limba engleză atât de către profesori ucraineni, cât și moldoveni. Diplomele vor fi duble și vor fi oferite de ambele instituții de învățământ.

Pe 4 iunie, Șarov s-a întâlnit la Chișinău cu rectora universității din Harkov, Tetyana Kaganovska. La întrevedere au mai participat doi prorectori și vice-rectorul pentru relații internaționale al universității din Harkov și ambasadorul Republicii Populare Chineze în R. Moldova, Yan Wenbin.

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a avut o întrevedere cu rectorul Universității Naționale „V. N. Karazin” din Harkov, Ucraina, Tetyana Kaganovska. La întâlnire a participat și rectorul Universității de Stat din Moldova Igor Șarov.

„Responsabilii au lucrat de la facultăți circa două luni pentru a stabili programul de studii pentru studenții transferați”, a precizat rectorul USM.

Studenții din China urmează să fie înmatriculați începând cu toamna acestui an până în ianuarie. Rectorul USM spune că această colaborare va fi una benefică pentru instituția de la Chișinău deoarece universitatea din Harkov este una dintre cele mai bune 750 din lume.

Cea mai mare comunitate de studenți străini este la Universitatea de Medicină și Farmacie – circa 1.300 de indieni. Ca să se integreze mai ușor, ei organizează diverse activități și le fac cunoștință colegilor cu bucătăria și tradițiile indiene.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

În total, la facultățile din Moldova învață circa 5.000 de tineri veniți de peste hotare, iar Ministerul Educației intenționează să dubleze numărul lor în următorii ani. Și asta pentru că taxele de studii plătite de străini ajută universitățile să supraviețuiască, în condițiile în care, în ultimele două decenii, numărul studenților a scăzut dramatic din cauza migrației.

Autoritățile din educație anunțat că 300 de profesori universitari vor învăța limba engleză până nivelul B2 pentru ca să poată preda studenților străini. Ministerul a alocat circa un milion de euro pentru aceste cursuri, precum și pentru traducerea în limba engleză a 14 programe de studii de licență, inclusiv patru programe noi: Medicină veterinară, Business și administrarea afacerilor, Inginerie și Drept internațional.

 

 

 

Tags: chinezichisinauharkovstudenti
Cultură și Media