StiripesurseSintezeCisiordania: Manifestanţi palestinieni au aruncat cu ouă în direcţia unei delegaţii...

Cisiordania: Manifestanţi palestinieni au aruncat cu ouă în direcţia unei delegaţii americane

Publicat:

Manifestanţi palestinieni au aruncat cu ouă, luni, în Cisiordania, în direcţia unei delegaţii americane pentru a o împiedica să asiste la un eveniment organizat în acest teritoriu ocupat de Israel, relatează AFP, potrivit agerpres.

Un grup format din circa 15 de persoane purtând pancarte cu sloganuri antiamericane au blocat la Beit Jala, în apropiere de Bethleem, o maşină a consulatului american la Ierusalim aruncând cu ouă asupra acesteia şi cerându-i să plece, a constatat un fotoreporter al agenţiei France Presse.

Citește și : Ancheta rusă: Trump acuză CIA din timpul administraţiei Obama că a vrut să comită un ”asasinat politic”

Manifestanţii purtau pancarte pe care se putea citi: “Guvernul american nu este binevenit în Palestina” sau “Trump, Ierusalimul nu este capitala Sionului”.

Ulterior, maşinile au părăsit zona.


Decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi de a transfera acolo ambasada Statelor Unite, până atunci cu sediul la Tel Aviv, i-a înfuriat pe palestinieni.

Aceştia din urmă reclamă un “act de ostilitate” împotriva dreptului internaţional, considerând că este vorba despre negarea revendicărilor lor asupra Ierusalimului de Est, sector al Oraşului Sfânt ocupat şi anexat de Israel, unde vor să instaleze capitala statului la care aspiră.

ONU consideră Ierusalimul de Est ca fiind ocupat de Israel şi este de părere că ambasadele nu trebuie să îşi aibă sediul la Ierusalim, aşteptând ca statutul oraşului, una dintre chestiunile cele mai spinoase ale conflictului israeliano-palestinian, să fie reglementat între cele două părţi.

Citește și : Un nou acord mai vast cu Iranul va fi „foarte dificil” de încheiat, afirmă ministrul britanic de externe

În urma incidentului de la Beit Jala, un responsabil al Departamentului de Stat american a acuzat luni o tentativă de “intimidare”, afirmând că delegaţia consulatului american venea “să promoveze educaţia şi schimburile culturale cu poporul palestinian”.

“Deşi nu a fost nimeni rănit, obiectivul a fost clar de intimidare. Statele Unite resping folosirea violenţei sau intimidarea pentru a exprima opinii politice”, a spus el, citat de AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.