Cisiordania: Zeci de răniţi în confruntări între forţe de ordine şi locuitori ai unui sat înainte să fie demolat de Israel

Publicat:

Confruntări între forţe de ordine israeliene şi manifestanţi au avut loc miercuri într-un sat beduin din Cisiordania ocupată, a cărui distrugere iminentă a fost anunţată de către Israel, a constatat AFP, potrivit news.ro.

Armata israeliană a prezentat marţi un ordin de expulzare a locuitorilor din Khan al-Ahmar, în care le-a anunţat confiscarea drumurilor de acces către acest sat cu 173 de locuitori şi o şcoală, potrivit B’Tselem, o organizaţie nonguvernamentală (ONG) israeliană care se opune ocupaţiei teritoriilor palestiniene.


Citește și : Gafă de zile mari comisă de Theresa May : Plecăm din Marea Britanie

Echipamente grele, inclusiv un buldozer, au fost trimise miercuri în jurul localităţii, ceea ce a antrenat tiruri de pietre din partea manifestanţilor, iar apoi confruntări cu forţe de ordine israeliene.

”Pregătiri în vederea distrugerii locului au fost făcute (miercvuri), iar mai multe persoane au fost arestate în timp ce manifestau paşnic blocând buldozerul”, a declarat într-un comunicat un purtător de cuvânt al B’Tselem, Amit Gilutz.

Peste 30 de persoane au fost rănite – dintre care patru au fost spitalizate -, potrivit Semilunei Roşii Palestiniene.

Unsprezece persoane au fost arestate pentru că au ”deranjat forţele de ordine”, a anunţat poliţia israeliană într-un comunicat, pecizând că trei poliţişti au fost răniţi în confruntări.

Khan al-Ahmar se află la est de Ierusalim, pe drumul către Marea Moartă, în apropiere de mai multe colonii israeliene.

Potrivit autorităţilor israeliene, acest sat a fost construit ilegal, iar Curtea Supremă a respins, în mai, un apel al locuitorilor contra demolării.

Locuitorii satului şi activişti din cadrul B’Tselem subliniază că obţinerea unui permisi de construire de către palestinieni, de la autorităţile israeliene, este practic imposibilă în sectorul Cisiordaniei ocupate.

Autorităţile israeliene le-au propus locuitorilor să se instaleze în alt sector din regiune.

Ministrul de stat britanic însărcinat cu Orientul Mijlociu Alistair Burt a vizitat satul în mai şi a îndemnat Guvernul israelian să dea dovadă de reţinere, subliniind că o expulzare ”ar putea să constituie un transfer forţat din punctul de vedere al ONU”.

Un transfer forţat de populaţie este considerat o încălcare a Convenţiei de la Geneva.

”Condamnăm în termenii cei mai puternici această acţiune israeliană de demolare şi epurare etnică a comunităţii beduine”, a declarat miercuri, în faţa unor jurnalişti, Saeb Erakat, un oficial palestinian de rang înalt.

Citește și : Macron îndeamnă Africa şi Europa să găsească „soluţii win-win” în problema migranţilor

Forţe de ordine israeliene au distrus structuri locuite şi agricole în satul beduin vecin, Abu Nuwar, privând astfel 62 de persoane de domiciliu, potrivit B’Tselem.

Potrivit acestui ONG, o continuare a construirii în coloniile israeliene situate la est de Ierusalim ar putea să conducă la o despărţire a nordului de sudul Cisiordaniei – un teritoriu ocupat de Israel de peste 50 de ani.

”Locuitorii nu au folosit procedurile care le erau oferite, ştiind că, în caz contrar, construcţiile ilegale vor fi distruse”, a declarat, într-un comunicat, organismul Ministerului israelian al Apărării însărcinat cu afaceri civile în teritoriile palestiniene ocupate (Cogat).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.