Cu mult înainte ca astronomii să confirme existența planetelor din jurul altor stele, omenirea se întreba deja dacă viața există și dincolo de Pământ. Odată cu dezvoltarea tehnologiei și cu capacitatea de a observa cerul în mai multe lungimi de undă, în special în domeniul undelor radio, această curiozitate s-a transformat într-un demers științific propriu-zis. În anii ’60 a luat naștere un domeniu dedicat căutării inteligenței extraterestre, cunoscut sub acronimul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence), subliniază Universe Today.
De atunci, cercetătorii au derulat numeroase proiecte menite să detecteze așa-numitele „tehnosemnături”, adică indicii ale unor activități tehnologice produse de civilizații avansate. Majoritatea acestor eforturi s-au concentrat asupra posibilelor transmisii radio, inclusiv cel mai ambițios program SETI de până acum, Breakthrough Listen. Alte inițiative au căutat semnale termice care ar putea indica existența unor megastructuri artificiale. Până în prezent însă, niciuna dintre aceste căutări nu a furnizat dovezi concludente ale existenței unei inteligențe extraterestre.
Un nou studiu coordonat de cercetători de la School of Earth and Space Exploration din cadrul Arizona State University sugerează însă că problema nu ar fi lipsa semnalelor, ci modul în care le căutăm. Potrivit autorilor, cercetarea SETI este limitată de un puternic bias antropocentric: presupunerea că alte civilizații ar comunica în moduri similare cu ale noastre.
Căutarea „asemănătorului”
Așa cum explică autorii studiului, SETI a fost, în esență, o căutare a familiarului. De la început, cercetătorii au pornit de la ipoteza că civilizațiile avansate ar folosi tehnologii comparabile cu cele dezvoltate de omenire. Proiecte timpurii precum Project Ozma s-au bazat pe faptul că, în anii ’60, emisiile radio ale Pământului deveniseră suficient de puternice pentru a fi detectate din spațiu.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Această abordare are o logică solidă, întrucât undele radio se pot propaga pe distanțe cosmice. Totuși, situația s-a schimbat radical în ultimele decenii. Odată cu apariția comunicațiilor prin satelit, a fibrei optice și a internetului, Pământul a devenit din ce în ce mai „tăcut” din punct de vedere radio. Căutarea exclusivă a semnalelor radio riscă astfel să surprindă doar o fereastră foarte scurtă din evoluția tehnologică a unei civilizații.
În consecință, cercetătorii SETI au început să ia în calcul și alte tipuri de semnale: transmisii optice cu laser, neutrini, unde gravitaționale sau alte forme mai exotice de comunicare. Problema fundamentală rămâne însă aceeași: nu știm ce anume ar trebui să căutăm.
„SETI oscilează între două extreme: fie o căutare antropocentrică a semnalelor asemănătoare celor umane, fie o căutare bazată pe anomalii, adică semnale care nu se potrivesc cu astrofizica cunoscută”, explică Estelle Janin, doctorandă la Arizona State University și coautoare a studiului. „Avem nevoie de cadre teoretice mai solide, care să identifice trăsături generale ale vieții și comunicării inteligente, fără a porni nici de la presupuneri prea rigide, nici de la absența totală a ipotezelor.”
Lecția licuricilor
Ca alternativă, echipa propune extinderea perspectivei către modurile de comunicare din lumea vie non-umană. În loc să caute doar analogii cu tehnologia umană, cercetătorii sugerează să analizăm cum comunică alte specii de pe Pământ și ce principii generale pot fi extrase de aici.
Un exemplu central al studiului este comunicarea licuricilor. În timpul sezonului de reproducere, aceștia emit secvențe de lumini intermitente, specifice fiecărei specii. Atunci când mai multe specii coexistă în același habitat, aceste tipare de semnalizare permit recunoașterea indivizilor compatibili, și reduce în același timp riscul de a atrage prădători.
Pentru cercetători, acest tip de comunicare reprezintă un model de semnal evoluat pentru a se distinge clar de fundal, cu un consum minim de energie. Aplicând acest principiu la scară cosmică, ei au explorat ideea că o civilizație extraterestră ar putea transmite semnale optimizate nu pentru complexitate sau conținut semantic, ci pentru a ieși în evidență față de zgomotul natural al Universului.
Pulsarii ca fundal cosmic
În cadrul studiului, echipa a construit un model care simulează semnale artificiale evoluate pe fundalul emisiilor produse de pulsari, stele neutronice extrem de dense, care emit radiații în impulsuri regulate. Pulsarii sunt răspândiți în întreaga galaxie și se remarcă prin regularitatea lor, motiv pentru care, la descoperirea lor în 1967, unii astronomi au speculat inițial că ar putea fi semnale artificiale.
Cercetătorii au ales pulsarii nu doar pentru omniprezența lor, ci și pentru că oferă un analog potrivit pentru „fundalul” în raport cu care un semnal inteligent ar trebui să se distingă, similar modului în care licuricii se diferențiază de mediul vizual din jur.
Modelul a inclus 158 de pulsari situați într-o regiune cu o rază de 5 kiloparseci, adică aproximativ 16.300 de ani-lumină în jurul Pământului, folosind date din baza Australia National Telescope Facility. Peste acest fundal, cercetătorii au introdus semnale artificiale optimizate în funcție de raportul dintre consumul de energie și gradul de diferențiere față de zgomotul natural.
Rezultate și implicații
Rezultatele arată că majoritatea pulsarilor au „costuri energetice” mult mai mari decât semnalele artificiale optimizate din model. Cu alte cuvinte, un semnal evoluat inteligent ar putea fi detectabil nu prin complexitate, ci prin structura sa ordonată și eficientă energetic.
„Demonstrăm că semnalele extraterestre nu trebuie să fie complicate sau ușor de descifrat pentru a fi recunoscute ca produse ale vieții”, explică Janin. „Structura lor internă poate trăda procese de selecție și evoluție, indicând în mod robust prezența unei inteligențe.”
Autorii subliniază că acest tip de abordare ar putea ajuta SETI să depășească limitările antropocentrice și să se bazeze mai mult pe proprietăți universale ale vieții, observabile deja pe Pământ. Studiul este conceput ca un exercițiu conceptual, dar și ca o invitație la o colaborare mai strânsă între cercetarea SETI și domenii precum studiul comunicării animale și bioacustica digitală.
„Studierea comunicării non-umane ne ajută să rămânem ancorați în realitatea biologică, dar și să ne extindem așteptările privind modul în care ar putea comunica o inteligență extraterestră. Licuricii sunt doar un exemplu, dar principiile din spatele semnalelor lor ar putea avea o relevanță surprinzătoare la scară cosmică”, concluzionează Janin.
