StiripesurseȘtirile zileiCNA prezintă dovezile în scandalul de corupţie de la USM

CNA prezintă dovezile în scandalul de corupţie de la USM

Publicat:

O teză de licență ar fi putut fi obținută contra sumei de 300 de euro, potrivit unei anchete care îl vizează pe decanul Facultății de Fizică și Inginerie a Universității de Stat din Moldova. În urma perchezițiilor efectuate în biroul acestuia, Centrul Național Anticorupție (CNA) a făcut publice interceptări telefonice relevante pentru dosar.

Vezi şi: VIDEO Rușii atacă la Dunăre – O nouă dronă s-a prăbușit în România, la doar 5 kilometri de granița cu Ucraina – Stiripesurse.md

Discuțiile arată că studenților li se sugera că nu au altă responsabilitate decât achitarea sumei și pregătirea materială a lucrării, după ce o primeau deja elaborată, transmite tv8.md.

„- Ai primit lucrarea ceea? Te-ai mai uitat prin ea?

– Am citit-o chiar ieri și acum ce să fac cu dânsa?


– Trebuie să o scoți la imprimantă și să o copertezi. Iată așa să o copertezi euro”, se aude în discuția publicată de CNA.

În alte convorbiri, studenții erau liniștiți în privința susținerii tezei:

– Ei sunt obligați să dea întrebări ceva, dacă nu o să știi, bâlbâi ceva acolo și merge nunta sănătoasă. Nu te teme. Totul o să fie bine”.

Unele discuții scot la iveală modul de plată:

„- Cât, doamna, cât?

– Poftim?

– Cât?

– Mie mi-o cerut 300, ce, nu se primește sau ce?

– Ați spus 300 de euro?

– Da.

– Să fi știut, nu îi schimbam, înseamnă că 6.000 de lei, da?

– Da”.

În înregistrări sunt menționate și cazuri de studenți care nu participau la cursuri, dar urmau totuși să fie trecuți:

„- Of, doamne, dă-i, săracu’ băiețelul cela, era unu acolo. Doamne ferește, nici nu putea citi.

– Acela, nu?

– Acela, care cu dumneavoastră o vorbit după examen.

– Da, da, îl cunosc. E slăbuț și el, dacă nu a fost nici la o lecție, ce să iei de la dânsul”.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu Procuratura Anticorupție (PA), au desfășurat astăzi, 11 noiembrie, o serie de percheziții în cadrul unui dosar penal privind coruperea pasivă și traficul de influență în sistemul educațional din municipiul Chișinău.

Potrivit CNA, sunt vizate șapte persoane, printre care decanul unei facultăți din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM), directorul unui colegiu din Capitală, doi intermediari și trei studenți.

La scurt timp, conducerea USM a venit cu o reacție, menționând că va susține toate demersurile legale pentru ca adevărul să fie stabilit cât mai curând posibil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea se opune reînarmării: „Este îngrijorător faptul că aceasta este prezentată ca un răspuns inevitabil la fragilitatea internațională”  

Papa Leon al XIV-lea a lansat un atac dur împotriva reînarmării, în special a reînarmării europene. În primul discurs al unui pontif adresat parlamentului...

Condiţiile meteo extreme devin ”norma”

Fenomenele extreme devin ''norma'', avertizează serviciul european Copernicus privind Schimbările Climatice într-un raport publicat ieri şi care desemnează luna mai 2026 a doua cea...

Piaţa ilegală a pliculeţelor cu nicotină se extinde în statele cu politici restrictive

Pliculețele cu nicotină, odinioară un produs de nișă adresat nordicilor, în special suedezilor, au atras atenția globală și se extind rapid în toată Europa....

Site-urile de știri vor fi obligate să dezvăluie cine le controlează și cine le finanțează

Parlamentul a înregistrat un nou proiect de lege privind mass-media, care prevede reguli stricte de transparență pentru instituțiile media, noi garanții pentru independența editorială...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.