StiripesurseȘtirile zileiCNAS împlineşte 25 de ani de activitate

CNAS împlineşte 25 de ani de activitate

Publicat:

Responsabilitatea socială capătă sens atunci când statul își face datoria, dar și când fiecare dintre noi contribuie corect și cu încredere la acest sistem comun. Mesajul a fost transmis de Prim-ministrul Alexandru Munteanu la evenimentul dedicat celor 25 de ani de activitate a Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS). 

Premierul a apreciat profesionalismul de care dau dovadă cei circa 1000 de angajați ai CNAS din întreaga țară, menționând că activitatea acestora dă viață politicilor sociale și menține funcțional un sistem de care depind sute de mii de oameni – pensionari, familii cu copii și persoane aflate în situații de vulnerabilitate.

Citeşte şi: Un bărbat a fost OMORÂT în bătaie într-un sat din Nisporeni – Stiripesurse.md

Potrivit Ministrei Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, CNAS reprezintă unul din pilonii fundamentali ai sistemului nostru de protecție socială, iar toate ajutoarele financiare oferite de Guvern ajung în conturile cetățenilor datorită angajaților CNAS, care muncesc cu responsabilitate și dedicare. „De 25 de ani, CNAS este garantul cetățenilor, asigurând dreptul la pensii, indemnizații, concedii pentru îngrijirea copilului și multe alte prestații. În spatele fiecărei cifre, fiecărui dosar și a fiecărei proceduri se află diferiți oameni, familii și povești de viață”, a menționat ministra.

Într-un sfert de secol, sistemul de protecție socială s-a consolidat, s-a modernizat și a devenit tot mai orientat către oameni. Directoarea generală a CNAS, Elena Țîbîrnă, a afirmat că, în prezent, instituția are peste 85 de servicii publice modernizate, 22 de servicii proactive, 100% servicii digitalizate pentru mediul de afaceri și peste 1,2 milioane de beneficiari anual. „De la e-raportare și e-CNAS, la programare online, servicii electronice, plăți prin MPay și, mai recent, servicii proactive, CNAS a trecut de la modelul „cerere – așteptare – deplasare” la un model modern, în care statul vine către cetățean”, a menționat șefa CNAS.


Citeşte şi:  Premierul Alexandru Munteanu, în vizită de lucru la Soroca: dezvoltare regională, proiecte locale și dialog cu cetățenii

Astfel, cetățenii au acces mai rapid și mai transparent la drepturile sociale, iar Guvernul va continua digitalizarea. „Când mamele își primesc automat indemnizația pe card sau când pensionarii nu mai trebuie să facă un drum în plus pentru a-și primi pensia – acestea sunt progrese reale, care aduc statul mai aproape de oameni”, a spus Premierul Alexandru Munteanu.

Statul are grijă și de moldovenii care muncesc în străinătate. În prezent, peste 20 de acorduri bilaterale în domeniul securității sociale, încheiate cu statele în care cetățenii Republicii Moldova muncesc sau studiază, asigură protecția drepturilor lor și continuitatea contribuțiilor, indiferent unde se află.

„Un sistem social puternic se construiește împreună – prin muncă, solidaritate și responsabilitate civică”, a adăugat Prim-ministrul Alexandru Munteanu.

CNAS a fost înfiinţată în anul 2001. Instituția are misiunea de a realiza politicile sociale ale statului, orientate spre garantarea drepturilor sociale ale cetățenilor, prin administrarea sistemului public de asigurări sociale și gestionarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Integritatea șefului interimar al PG, Alexandru Machidon, rămâne sub semnul întrebării

Comisia de evaluare a procurorilor nu a reușit să adopte o decizie privind integritatea etică și financiară a procurorului general interimar, Alexandru Machidon. În...

ANRE atenționează: Consumatorii non-casnici mari riscă să rămână fără gaze

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că, potrivit Calendarului de liberalizare a pieței gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr...

Lingouri de aur confiscate la Vama Sculeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au depistat trei lingouri, presupuse a fi din...

MEC începe modernizarea grupurilor sanitare din şcoli. Investițiile propuse depășesc 100 de milioane de lei

Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR) anunță încheierea etapei de depunere a dosarelor în cadrul Programului de îmbunătățire a condițiilor de igienă și sanitație...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.