StiripesursePoliticăPremierul Alexandru Munteanu, în vizită de lucru la Soroca: dezvoltare regională,...

Premierul Alexandru Munteanu, în vizită de lucru la Soroca: dezvoltare regională, proiecte locale și dialog cu cetățenii

Publicat:

Prim-ministrul Alexandru Munteanu efectuează astăzi, 15 ianuarie, o vizită de lucru în raionul Soroca, unde are programate întrevederi cu autoritățile publice locale și reprezentanții serviciilor desconcentrate.

Potrivit agendei oficiale, discuțiile vor viza prioritățile de dezvoltare regională și locală, în special în contextul Planului de creștere cu Uniunea Europeană, precum și consolidarea cooperării dintre administrația centrală și cea locală pentru realizarea obiectivului strategic de aderare a Republicii Moldova la UE.

În cadrul deplasării, premierul va vizita grădinița de copii din comuna Rublenița, pentru a evalua condițiile și necesitățile instituției, iar ulterior se va deplasa în localitatea Dărcăuți, unde va vizita o pensiune agroturistică, prezentată drept exemplu de bună practică în dezvoltarea turismului rural și a inițiativelor locale.

Programul vizitei se va încheia în satul Cosăuți, unde șeful Guvernului va avea un dialog cu cetățenii și va vizita atelierul de lucru al unui meșter artizanal, în scopul promovării meșteșugurilor tradiționale și a economiei locale.

Autoritățile susțin că astfel de vizite contribuie la identificarea directă a problemelor din teritoriu și la adaptarea politicilor publice la nevoile comunităților.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

Contribuabilii au termen până pe 27 iulie pentru declararea și achitarea taxelor locale

Termenul-limită pentru prezentarea Dării de seamă privind taxele locale (Forma TL13) aferente semestrului I al anului 2026, precum și pentru achitarea taxelor locale calculate,...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Tofan recunoaşte în Parlament că problemele Moldovei sunt grave: ‘Deciziile nu mai pot fi amânate!’

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, și-a prezentat în Parlament programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, susținând că Republica Moldova se confruntă cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.