Coaliţia saudită permite accesul primului transport cu ajutoare în portul Al Hudaydah din Yemen

Publicat:

Un vas, care transporta 5.500 de tone de făină, a sosit duminică în portul Al Hudaydah, fiind primul transport după mai mult de două săptămâni de la o blocadă impusă de coaliţia condusă de Arabia Saudită care luptă împotriva rebelilor houthi în Yemen, au anunţat oficiali locali, relatează Reuters. 

Arabia Saudită şi aliaţii săi au închis accesul pe calea aerului, terestru şi maritim în Peninsula Arabică pe 6 noiembrie pentru a opri ceea ce a numit un flux de arme către rebelii şiiţi houthi din Iran.


Transportul este primul ajutor care ajunge în portul Al Hudaydah, controlat de houthis, după ce coaliţia a permis aterizarea unui zbor cu angajaţi în domeniul umanitar, sâmbătă, în capitala Sanaa. Iranul a negat că ar furniza arme rebelilor houthi.

Coaliţia condusă de Arabia Saudită în Yemen a anunţat miercuri redeschiderea portului Al Hudaydah şi a aeroportului din Sanaa pentru ajutoare umanitare, după apelurile presante ale ONU la facilitarea reluării operaţiunilor de salvare în ţara devastată de război, notează AFP.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), conflictul din Yemen a făcut, de la intervenţia coaliţiei militare arabe în martie 2015, peste 8.750 de morţi şi 50.600 de răniţi, printre care numeroşi civili.

În plus, ţara se confruntă cu “cea mai gravă criză umanitară de pe glob”, potrivit ONU.

Coaliţia sub comandamentul Riadului a intervenit în Yemen pentru a pune capăt înaintării rebelilor yemeniţi houthi în faţa forţelor guvernamentale. Coaliţia a impus o blocadă totală Yemenului după tirul de la 4 noiembrie al unei rachete balistice de către rebeli – care ţin sub control Al Hudaydah şi Sanaa – în direcţia Arabiei Saudite. Dispozitivul a fost interceptat deasupra aeroportului internaţional din Riad.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.