Coloniile de albine din Chile, devastate de inundaţii şi incendii de vegetaţie

Publicat:

Evenimentele meteorologice extreme care s-au produs în Chile – inundaţii recente şi incendii de vegetaţie la începutul anului – devastează coloniile de albine, un polenizator-cheie pentru recoltele de avocado şi migdale din această ţară, unul dintre principalii producători de alimente din emisfera sudică, informează Reuters, potrivit agerpres.

Ploile torenţiale din ultima săptămână au cauzat inundaţii care au blocat drumuri şi au dus la evacuări în centrul ţării, un episod de vreme rea considerat cel mai sever din ultimul deceniu. El s-a produs după incendii masive de vegetaţie, care au avut loc la începutul acestui an.


Citeşte şi: Prigojin și minciunile lui Putin – Black News

”Am fost afectaţi de incendii, iar acum de inundaţii”, a spus Mario Flores, preşedintele Asociaţiei naţionale a apicultorilor (Monachi), adăugând că peste 3.000 de stupi au fost afectaţi doar săptămâna trecută de ploile torenţiale din regiunea central-sudică a statului Chile.

”Situaţia cu care ne confruntăm azi e critică pentru sectorul apicol”, a adăugat el.

Populaţia de albine din Chile, grav afectată în ultimii ani de secetă, este importantă pentru polenizarea numeroaselor recolte de pe teritoriul ţării destinate exportului, printre care se numără cele de cireşe, afine şi mere, parte dintr-o industrie alimentară de mai multe miliarde de dolari.

Pierderile au crescut în timpul inundaţiilor recente, spune apicultorul Carlos Nunez, după ce 300 din cei 500 de stupi pe care îi deţine au fost distruşi săptămâna trecută în urma revărsării râului Cachapoal într-o provincie situată la sud de capitala ţării, Santiago de Chile.

”A fost o pierdere aproape totală. O să vedem dacă poate fi recuperat ceea ce s-a pierdut”, a spus el. ”Totul pare pierdut”.

Guvernul chilian a decretat stare de urgenţă agricolă în regiunile afectate de inundaţii pentru a-i ajuta financiar pe fermieri, în special pe cei din perimetrul cuprins între Santiago de Chile şi regiunea sudică Biobio.

Citeşte şi: Wagner, ‘trădare’ – ce trebuie reținut din discursul lui Vladimir Putin – Black News

”Orice ajutor e binevenit, pentru că sectorul apicol e confruntă de mult timp cu probleme după incendiile din timpul verii, exportul de miere şi concurenţa făcută de mierea falsă”, a spus Carlos Nunez.

”Încercăm să rămânem optimişti şi orice ajutor pe care îl primim va fi benefic”, a adăugat apicultorul chilian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Nu sunt 100% corecte. Cum se fac prognozele meteo în R. Moldova

Nu sunt 100% corecte. Cum se fac prognozele meteo în R. Moldova Serviciul Hidrometeorologic de Stat este singura instituție autorizată din Moldova, cu specialiști calificați,...

Meteo duminică, 30 iunie 2024: Cer predominant însorit și maxime de până la 34°C

Meteo duminică, 30 iunie 2024: Cer predominant însorit și maxime de până la 34°C Meteorologii anunță pentru ziua de duminică, 30 iunie, cer predominant însorit...

Prognoza meteo pentru weekend: Cod galben de caniculă

Prognoza meteo pentru weekend: Cod galben de caniculă Vremea caniculară se menține în zilele de sâmbătă și duminică. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță...

Schimbările climatice au sporit canicula din timpul pelerinajului musulman cu 2,5 grade Celsius, afirmă cercetătorii

Schimbările climatice au sporit canicula din timpul pelerinajului musulman cu 2,5 grade Celsius, afirmă cercetătorii Valul de caniculă din Arabia Saudită considerat responsabil pentru moartea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.