StiripesurseȘtirile zileiColorado ABOLEŞTE pedeapsa cu moartea

Colorado ABOLEŞTE pedeapsa cu moartea

Publicat:

Colorado va deveni cel de-al 22-lea stat american în care pedeapsa capitală este abolită, după ce adunarea legislativă locală a adoptat miercuri o lege în acest sens, transmite AFP, potrivit agerpres.

De la 1 iulie, sancţiunea penală cea mai severă în Colorado va fi închisoarea pe viaţă fără posibilitate de eliberare condiţionată.

Citeşte şi: Arabia Saudită INTERZICE accesul pelerinilor

Textul, aprobat cu 38 de voturi pentru şi 27 împotrivă, a fost transmis guvernatorului, democratul Jared Polis, care şi-a exprimat intenţia de a-l ratifica şi de a comuta pedepsele a trei condamnaţi la moarte care îşi aşteptau execuţia.

Abolirea pedepsei capitale a făcut obiectul unor dezbateri intense şi a fost puternic contestată de opoziţia republicană. Rămas fără argumente, un reprezentant republican, Steve Humphrey, a citit din Biblie timp de aproape 45 de minute.


‘Am fost impresionat şi emoţionat de mărturiile şi dezbaterile pe care le-am auzit’, a declarat la rândul său liderul majorităţii democrate, Alec Garnett. ‘Sper într-o societate în care se cheltuiesc resurse pentru reeducare, nu pentru recursuri în apel, pentru tratarea dependenţelor, nu pentru injecţii letale’, a arătat el într-un comunicat trimis presei locale.

Aleşii din Colorado încercaseră până acum în repetate rânduri, fără succes, să abolească pedeapsa cu moartea, reinstituită în acest stat în 1979.

Singurul executat în acest interval, în 1997, a fost un condamnat găsit vinovat de viol şi omor.

Într-un comunicat transmis AFP, puternica organizaţie americană de apărare a drepturilor omului ACLU a salutat decizia aleşilor din Colorado, numind-o o ‘victorie fenomenală pentru justiţie’.

Citeşte şi: ATAC armat la o fabrică de bere din SUA! Cinci oameni au murit!

ACLU aminteşte că ‘167 de nevinovaţi au fost exoneraţi în mod oficial în timp ce-şi aşteptau execuţia, începând din 1973’ şi subliniază că ‘nu există nicio scuză pentru ca un guvern care respectă justiţia, echitatea şi demnitatea umană să continue să-şi execute poporul’.

În 2019, în SUA au avut loc 22 de execuţii, în şapte state, aproape toate din sudul conservator şi religios. Cele mai multe, nouă, au fost consemnate în Texas. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

Grosu califică „jalnică” solicitarea lui Dodon la Sankt Petersburg de revenire la gazul rusesc

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat declarațiile făcute de liderul PSRM Igor Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a...

Secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Austriei

Astăzi, la Ministerul Afacerilor Externe, secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Republicii Austria în Republica...

Indivizii care au lansat focuri de artificii dintr-o mașină în mers la Botanica sunt străini. Ei au fost expulzați

Indivizii care au lansat focuri de artificii într-o curte de la Botanica, Chișinău, sunt cetățeni israelieni, precizează Inspectoratul General pentru Migrațiune (IGM). Cei doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.