Comandantul trupelor de elită iraniene a fost decorat cu cea mai importantă distincţie militară

Publicat:

Liderul suprem iranian, Ali Khamenei, a acordat cea mai importantă distincţie militară a ţării puternicului general Qassem Soleimani, comandantul forţei de elită Quds a Gărzii Revoluţionare şi responsabilul cu operaţiunile în străinătate, transmite EFE, potrivit agerpres.

Generalul Soleimani este primul oficial militar iranian distins cu Ordinul Zulfaqar de la Revoluţia Islamică din 1979, a relevat luni agenţia Tasnim.


Citește și: Maduro decretează o nouă zi liberă în Venezuela

Înainte de acest moment, Soleimani a mai fost decorat de trei ori cu Ordinul Cuceririi, în principal pentru modul cum i-a condus pe consilierii militarii iranieni care au sprijinit armatele Siriei şi Irakului contra terorismului.

Generalul Soleimani a fost prezent pe teren în cele două ţări arabe supervizând de asemenea lupta contra jihadiştilor a miliţiilor sprijinite de Iran şi a fost însărcinat în noiembrie 2017 să anunţe victoria asupra grupării Stat Islamic.

Revista Foreign Policy, scrie EFE, l-a pus, în ianuarie 2019, în fruntea listei cu persoanele cele mai influente din lume în domeniul apărării şi securităţii.

“Qassem Soleimani a condus acţiunile militare sub acoperire ale Iranului timp de două decenii, dar rolul său nu a fost niciodată atât de mare cum este azi. Amprentele lui Soleimani sunt peste tot unde este prezent Iranul, din Yemen până în Irak şi Siria”, a arătat Foreign Policy.

Citește și: Trump cere 8,6 miliarde de dolari în plus pentru zidul de la frontiera cu Mexicul

Generalul a renunţat la profilul personal discret pentru a apărea în fotografii alături de membri ai miliţiilor sau militari în Irak şi Siria ori la o recentă întâlnire la Teheran cu preşedintele sirian Bashar al Assad.

În iulie anul trecut, Soleimani l-a sfătuit pe preşedintele american Donald Trump să nu mai ameninţe Iranul deoarece acesta este pregătit să-i facă faţă.

“Noi, naţiunea iraniană, am trecut prin evenimente dificile. Puteţi porni acest război, dar cei care îl vor încheia suntem noi”, a avertizat într-un discurs generalul, foarte popular în Iran, mai notează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.