Comercianții vor fi obligați să afișeze informații lizibile despre țara de origine a produselor alimentare. Un proiect de modificare a Legii cu privire la comerțul interior a fost votat în lectura a doua de 59 de deputați.
Citește și: Fostul adjunct SIS, Alexandru Bălan, a fost adus în Moldova
Astfel, afișarea țării de origine a produselor alimentare devine obligatorie pentru unitățile comerciale care au o suprafață mai mare de 30 m². Mai exact, comercianții vor trebui să indice denumirea țării de origine, iar reprezentarea grafică a drapelului este opțională. În același timp, utilizarea drapelului fără indicarea denumirii țării este interzisă. Prevederile respective se vor aplica tuturor produselor alimentare comercializate cu amănuntul, indiferent dacă sunt preambalate sau vândute în vrac.
În cazul produselor alimentare preambalate sau al celor ambalate la locul vânzării, informația despre țara de origine va fi indicată pe indicatorul de preț al produsului și va fi scrisă cu litere de cel puțin 0,3 cm.
Proiectul de lege prevede și sancțiuni contravenționale pentru comercianții care nu vor afișa țara de origine a produselor alimentare. Astfel, amenda pentru persoanele cu funcție de răspundere poate ajunge până la 6 000 de lei, iar pentru persoanele juridice – până la 12 000 de lei.
Modificările legislative vor intra în vigoare după trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial.












