Comisia Europeană salută eforturile Facebook, Google şi Twitter privind combaterea dezinformării online

Publicat:

Comisia Europeană a apreciat marţi că platformele Facebook, Google şi Twitter au făcut progrese în combaterea dezinformării online, dar cele două din urmă încă mai trebuie să înregistreze progrese la capitolul publicităţii prin blocuri tematice, şi le-a cerut tuturor celor trei să facă accesibile metodologiile şi datele lor astfel încât verificatorii de date şi analiştii independenţi să le poată evalua serviciile, relatează agenţiile dpa şi EFE şi un comunicat al executivul comunitar, potrivit Agerpres.

Această instituţie face începând din decembrie o evaluare lunară a aplicării unui cod de conduită pentru combaterea ”dezinformării” online, mai ales în perspectiva alegerilor europarlamentare din luna mai. Marile companii din sectorul internetului au semnat în mod ”voluntar” acest document şi s-au angajat să închidă conturile frauduloase sau pe acelea care răspândesc ”ştiri false”, să controleze publicitatea electorală sau să coopereze cu entităţi independente de verificare a datelor.


Citește și : Summitul Kim – Putin va avea loc joi la Vladivostok (Kremlin)

În evaluarea comunicată marţi, Comisia Europeană salută eforturile Facebook, Google şi Twitter de a începe etichetarea publicităţii politice, precum şi măsurile luate de Facebook şi Twitter pentru a face disponibile pentru public bazele lor de date cu anunţuri publicitare.

Însă toate cele trei platforme încă mai trebuie să-şi adapteze tehnologia astfel încât experţi precum aşa-numiţii ”fact checkers” să le poată evalua anunţurile online, estimează Comisia Europeană. Ea atenţionează totodată Google şi Twitter că nu au făcut deloc progrese în sporirea transparenţei pentru publicitatea prin blocuri tematice, considerată de Comisia Europeană ca fiind foarte importantă pentru alegerile din luna mai.

Dar Comisia Europeană salută faptul că toate cele trei platforme au desfăşurat inţiative de ”promovare a alfabetizării mass-media şi de formare a jurnaliştilor şi staffului de campanie”.

Totuşi, dacă angajamentele voluntare asumate de aceste platforme nu merg suficient de departe, executivul comunitar avertizează că ar putea introduce reguli obligatorii.

Citește și : Inundaţii catastrofale în Uganda: Cel puţin 17 oameni au murit; majoritatea sunt copii

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.