Comisie de anchetă a Parlamentului European cu privire la presupusa utilizare în UE a softului de spionaj Pegasus

Publicat:

Parlamentul European a votat joi crearea unei comisii speciale de anchetă cu privire la presupusa utilizare în Uniunea Europeană, în special în Ungaria şi Polonia, a softului de spionaj de fabricaţie israeliană Pegasus sau a altor software de supraveghere, potrivit AFP, potrivit agerpres.

Această comisie, aprobată cu voturile a 635 de europarlamentari reuniţi în sesiune parlamentară la Strasbourg (36 împotrivă şi 20 abţineri), “va analiza presupusele încălcări ale legislaţiei europene, inclusiv de către Ungaria şi Polonia, privind utilizarea softului de supraveghere”, explică Parlamentul European.


Citește și : Petro Poroşenko: Ucrainenii luptă pentru libertate, democraţie şi pentru NATO, plătind ‘cel mai mare preţ, cu vieţile şi sângele lor’

Ea trebuie de asemenea să analizeze legislaţiile naţionale în materie de supraveghere şi să verifice “dacă softul de spionaj Pegasus a fost utilizat în scopuri politice, în special împotriva jurnaliştilor, politicienilor sau avocaţilor”.

La solicitarea mai multor parlamentari europeni, această comisie a fost înfiinţată la propunerea conferinţei preşedinţilor, care îi grupează pe preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi pe preşedinţii grupurilor politice. Va avea în componenţa sa 38 de membri şi are la dispoziţie 12 luni pentru a-şi prezenta raportul final şi a emite recomandări.

În iulie 2021, un consorţiu internaţional media a dezvăluit că un număr de cel puţin 180 de jurnalişti, 600 de politicieni, 85 de militanţi pentru drepturile omului şi 65 de şefi de companii au fost spionaţi prin intermediul software-ului Pegasus al companiei private israeliene NSO.

Acest instrument informatic, considerat drept “armă” de către apărarea israeliană, care trebuie să dea undă verde exportului său, permite activarea de la distanţă a camerelor şi microfoanelor unui smartphone.

Citește și : Situaţia pe front în a 14-a zi a invaziei ruse în Ucraina

În noiembrie 2021, un deputat al partidului de guvernământ Fidesz din Ungaria, Lajos Kosa, a confirmat că ţara sa a utilizat Pegasus, afirmând în acelaşi timp că acesta nu a servit pentru spionarea ilegală a cetăţenilor ungari.

În Polonia, preşedintele partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a recunoscut la 7 ianuarie că ţara sa a cumpărat acest program de supraveghere, dar a respins acuzaţiile potrivit cărora acesta ar fi fost utilizat împotriva opoziţiei politice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.