StiripesurseȘtirile zileiCompania indiană Air India a fost amendată cu 37.000 de dolari...

Compania indiană Air India a fost amendată cu 37.000 de dolari după ce un bărbat a urinat pe o pasageră

Publicat:

Compania indiană Air India a fost amendată cu 37.000 de dolari (circa 34.000 de euro) pentru gestionarea unui incident în care a fost implicat un pasager beat care a urinat pe o femeie în timpul unui zbor de la New York la New Delhi, a informat vineri presa indiană, relatează AFP, potrivit agerpres

În timpul zborului pe ruta New York-New Delhi din 26 noiembrie, bărbatul, în prezent încarcerat pentru acest incident şi care a negat faptele, ar fi urinat pe o femeie în vârstă de 72 de ani care zbura la clasa Business, potrivit presei indiene care a numit acest caz “pipigate”.

Citește și : Rishi Sunak a fost amendat de Poliţia din Lancashire din cauza nepurtării centurii de siguranţă

Autoritatea indiană de reglementare în domeniul aviaţiei l-a amendat, de asemenea, pe directorul serviciilor de zbor al Air India cu 300.000 de rupii (circa 3.400 de euro), potrivit mass-mediei indiene.

Pilotului avionului i-a fost suspendată licenţa pentru trei luni pentru că “nu şi-a făcut datoria” de a menţine siguranţa şi ordinea în aeronavă.


Bărbatul, un cetăţean indian pe nume Shankar Mishra, angajat al băncii americane Wells Fargo, a fost autorizat să plece imediat după aterizarea avionului, fără a primi nicio sancţiune.

Victima s-a plâns apoi de incident şi, după ce povestea a fost relatată pe larg în mass-media, poliţia l-a arestat pe bărbat câteva săptămâni mai târziu.

Citește și : Biden: Ucraina va primi toată asistenţa de care are nevoie

Banca americană Wells Fargo l-a concediat ulterior pe Shankar Mishra din funcţia de vicepreşedinte al filialei sale din India în urma acestor acuzaţii “profund tulburătoare”.

Directorul general al Air India, Campbell Wilson, a fost nevoit să-şi ceara scuze ca urmare a valului de critici în legătură cu gestionarea incidentului de către compania aeriană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.