StiripesurseȘtirile zileiCompania de stat PDVSA din Venezuela și gigantul rus Rosneft au...

Compania de stat PDVSA din Venezuela și gigantul rus Rosneft au semnat o serie de acorduri în domeniile petrolier şi gazelor naturale

Publicat:

Compania petrolieră de stat PDVSA din Venezuela a anunţat sâmbătă că a semnat cu gigantul rus Rosneft o serie de acorduri în domeniile petrolier şi gazelor naturale, cu ocazia unei reuniuni la Caracas la care a participat preşedintele Nicolas Maduro, relatează AFP.

“Sunt în studiu alianţe între PDVSA şi Rosneft în sectorul gazelor naturale şi petrolier (…) Investiţiile între companiile petroliere şi de gaze ruse şi PDVSA vor creşte”, a anunţat firma venezueleană într-un mesaj pe Twitter, potrivit agerpres .

La reuniune au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele PDVSA, generalul Manuel Quevedo, şi cel al Rosneft, Igor Sechin.

PDVSA nu a oferit niciun detaliu despre acorduri, reuniunea încheindu-se fără conferinţă de presă.

Citește și : Cutremur în lumea arabă – Miliardarul palestinian Sabih Al- Masri, reţinut în Arabia Saudită


Compania PDVSA furnizează 96% din valuta Venezuelei, iar datoria grupului reprezintă circa 30% din datoria suverană a ţării care se confruntă cu o gravă criză economică, cu o rată a inflaţiei estimată pentru 2018 la 2.349%, agravată de prăbuşirea cursului barilului.

Marţi, procuratura din Venezuela a anunţat deschiderea unei anchete penale pentru corupţie contra fostului preşedinte al PDVSA Rafael Ramirez, constrâns săptămâna trecută să îşi părăsească postul de ambasador la ONU.

Generalul Manuel Quevedo a fost numit la sfârşitul lunii noiembrie de preşedintele Nicolas Maduro la conducerea grupului PDVSA după o serie de scandaluri de corupţie legate de industria petrolieră din Venezuela.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cei mai bogați fotbaliști de la Cupa Mondială 2026. Doi miliardari conduc clasamentul

Cristiano Ronaldo și Lionel Messi au depășit pragul de un miliard de dolari, iar noua generație reprezentată de Kylian Mbappé, Erling Haaland și Vinícius...

România, printre cele mai avantajoase destinații din Europa

România se numără printre țările europene în care turiștii obțin semnificativ mai multe bunuri și servicii pentru aceeași sumă de bani decât în statele...

De ce plătesc tot mai mulți oameni pentru un weekend de lectură în liniște

Weekenduri petrecute aproape în tăcere, cu ore întregi dedicate lecturii și discuții despre cărți în locul activităților turistice obișnuite. Așa arată noile retreaturi literare,...

Polițistul robot al unui oraș american, concediat pentru că a fost tolerant și leneș

Polițistul robot al unui oraș din nord-estul SUA a fost concediat pentru că s-a dovedit a fi tolerant și leneș. Timp de aproape un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.