StiripesurseEconomieCompanie de creditare nebancară, sancționată cu peste 3 milioane de lei...

Companie de creditare nebancară, sancționată cu peste 3 milioane de lei de BNM

Publicat:

Banca Națională a Moldovei a aplicat organizației de creditare nebancară „PRIMA FINANȚARE” S.R.L. o amendă de 3.017.230,90 lei, în urma controalelor efectuate asupra activității companiei, potrivit informațiilor publicate pe pagina oficială a instituției.

Sancțiunea a fost stabilită prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr. 48 din 4 martie 2026 și vizează mai multe abateri constatate de autoritate în cadrul supravegherii sectorului de creditare nebancară. Printre neregulile indicate de BNM se numără încălcarea cerințelor de creditare responsabilă, a normelor privind actele interne, condițiile de finanțare ale organizației, transparența activității, raportarea, clasificarea creditelor și raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, potrivit bancamea.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Datele publicate de banca centrală arată că, la situația din 12 martie 2026, aceasta este cea mai mare amendă afișată de BNM pe lista sancțiunilor aplicate organizațiilor de creditare nebancară pentru anii 2024–2026. Prin comparație, pe aceeași listă figurează amenzi de 1.564.578,47 lei pentru „MIKRO KAPITAL COMPANY” și de 1.234.704,61 lei pentru „ECOFINANCE TECHNOLOGIES”.

BNM precizează că supravegherea organizațiilor de creditare nebancară este realizată în temeiul Legii nr. 1/2018 privind organizațiile de creditare nebancară, iar informațiile despre sancțiuni sunt publicate în conformitate cu art. 75(3) din Legea nr. 548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Asociația Promo-LEX cere intervenția urgentă a autorităților pentru eliberarea a doi bărbați deținuți ilegal de regimul de la Tiraspol

Asociația Promo-LEX a depus o petiție adresată autorităților constituționale ale Republicii Moldova, prin care solicită intervenția urgentă pentru eliberarea lui Emilian Ceban și Evghenii...

Elementele naturale din mediul urban devin parte integrantă a infrastructurii

Orașele și localitățile din Moldova trebuie să țină seama de conservarea naturii în procesul de planificare a dezvoltării, întrucât zonele verzi, pădurile, corpurile de...

Comisia de evaluare a contestat hotărârea CSP cu privire la promovarea evaluării externe de către procurorul anticorupție Andrei Balan

Comisia de evaluare a procurorilor a anunțat vineri, 12 iunie, că a depus contestație la Curtea Supremă de Justiție împotriva hotărârii Consiliului Superior al...

Igor Grosu: Legislația va fi completată cu sancțiuni pentru persoanele care neagă atrocitățile regimului stalinist, inclusiv deportările și foametea

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că legislația Republicii Moldova ar urma să fie completată cu sancțiuni pentru persoanele care neagă atrocitățile regimului stalinist,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.