StiripesurseSocialComunitatea Evreiască solicită retragerea unui manualului de istorie

Comunitatea Evreiască solicită retragerea unui manualului de istorie

Publicat:

Comunitatea Evreiască din Moldova solicită retragerea manualului de istorie pentru clasa XII-a, transmite Agenția IPN.

Citește și: Marian nu-și va cere scuze de la Ceban. Instanța respinge cererea primarului

Potrivit reprezentanților Comunității, manualul Istoria românilor și universală pentru clasa XII-a nu reflectă corect crimele împotriva umanității comise în Basarabia și Transnistria, fapt care contravine declarației Parlamentului din anul 2016.

„Este evident că acest manual nu doar dezinformează elevii, dar și încalcă legislația Republicii Moldova și angajamentele internaționale”, au declarat reprezentanții Comunității Evreiești din Republica Moldova, care îi cer Ministerului Educației și Cercetării să retragă acest manual și să asigure că orice material educațional respectă adevărul istoric și cadrul legal al țării.

Președintele Comunității Evreiești din Moldova, Alexander Bilinkis, a declarat că manualul a stârnit numeroase reacții în rândul activiștilor, precum și al politicienilor, în momentul în care conținutul a devenit cunoscut. Comunitatea, însă, a așteptat să se exprime public doar după obținerea unei analize din partea instituțiilor internaționale.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Cel mai bine păstrat secret’ al Europei: insula spectaculoasă unde vacanțele costă mult mai puțin

- Considerată de mulți turiști „cel mai bine păstrat secret” al Europei, o insulă italiană atrage vizitatori cu plaje, ape termale și tarife mai...

Un studiu arată o legătură surprinzătoare între căderea părului și medicamente de slăbit și diabet

Medicamentele populare pentru slăbit și diabet, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, pot avea un efect secundar nedorit. Un nou studiu arată că aceste medicamente...

Căldura extremă afectează și sănătatea mintală. Tot mai mulți oameni dezvoltă anxietate

Valurile repetate de căldură pot avea efecte importante asupra sănătății mintale, avertizează psihologii. Tot mai multe persoane dezvoltă anxietate climatică, o stare caracterizată prin...

‘Ozempic natural’, descoperit cu ajutorul inteligenței artificiale

O echipă de cercetători de la Stanford Medicine susține că a descoperit o moleculă naturală care ar putea deschide calea către o nouă generație...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.