StiripesurseDiasporaComunitatea internațională condamnă atacul asupra lui Trump; Maia Sandu: Violența politică...

Comunitatea internațională condamnă atacul asupra lui Trump; Maia Sandu: Violența politică nu are loc în societățile noastre

Publicat:

Comunitatea internațională condamnă atacul asupra lui Trump; Maia Sandu: Violența politică nu are loc în societățile noastre

Comunitatea internaţională, inclusiv Republica Moldova, a condamnat tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump în timpul unui eveniment de campanie în Pennsylvania, în care fostul preşedinte american a fost împuşcat în ureche, scrie jurnal.md.

„Sunt tulburată de împușcăturile de la evenimentul de campanie al fostului președinte Trump. Violența politică nu are loc în societățile noastre. Îi doresc lui Donald Trump o recuperare rapidă. Condoleanțe prietenilor și familiei participantului la miting ucis în atac”, a transmis Maia Sandu pe rețeaua socială X.

 

Şefi de stat şi de guvern şi-au exprimat, de asemenea, emoţia în urma incidentului, denunţând violenţa politică şi dorindu-i lui Donald Trump o recuperare rapidă.

CItește și: VIDEO – Trump continuă campania chiar dacă a fost împușcat – Unde a fost văzut la câteva ore după atentat


Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat duminică “profund şocată” de tentativa de asasinare a lui Donald Trump.

“Sunt profund şocată de împuşcăturile care au avut loc în timpul unui miting de campanie al fostului preşedinte Donald Trump”, a scris Von der Leyen pe reţeaua socială X. “Îi doresc lui Donald Trump o recuperare rapidă şi transmit condoleanţe familiei victimei nevinovate. Violenţa politică nu are ce căuta într-o democraţie”, a adăugat ea.

La rândul său, Emmanuel Macron i-a transmis duminică, într-un mesaj pe reţeaua X, “urările sale de însănătoşire grabnică” lui Donald Trump, victima unei tentative de asasinat, “o dramă pentru democraţiile noastre”, scrie Agerpres.. “Un activist a murit, mai mulţi sunt răniţi. Aceasta este o tragedie pentru democraţiile noastre. Franţa împărtăşeşte şocul şi indignarea poporului american”, a scris preşedintele francez.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat la rândul său “fără echivoc” tentativa de asasinare, a declarat purtătorul său de cuvânt, Stephane Dujarric. Şeful ONU “condamnă fără echivoc acest act de violenţă politică. El îi doreşte preşedintelui Trump însănătoşire grabnică”, a spus sursa citată.

De asemenea, şefa guvernului ultraconservator al Italiei, Giorgia Meloni, şi-a exprimat “solidaritatea” cu Trump, sperând că “dialogul şi responsabilitatea vor prevala asupra urii şi violenţei”. “Îmi exprim solidaritatea (cu Trump – n.r.) şi urările mele pentru o recuperare rapidă, cu speranţa că în următoarele luni ale campaniei electorale dialogul şi responsabilitatea vor prevala asupra urii şi violenţei”, a spus ea într-un comunicat.

Premierul japonez, Fumio Kishida, a declarat: “Trebuie să fim fermi în faţa oricărei forme de violenţă care reprezintă o problemă pentru democraţie”.

Premierul britanic Keir Starmer s-a declarat “uimit de aceste scene şocante”. “Violenţa politică nu îşi are locul în societăţile noastre şi gândurile mele se îndreaptă către toate victimele acestui atac”.

Premierul australian, Anthony Albanese, a descris împuşcăturile drept “tulburătoare”. Omologul său canadian, Justin Trudeau, s-a declarat “dezgustat”, adăugând: “Violenţa politică nu este niciodată acceptabilă”.

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a denunţat un atac inacceptabil şi a cerut condamnarea acestuia. “Atacul asupra fostului preşedinte Donald Trump trebuie condamnat vehement de toţi apărătorii democraţiei şi ai dialogului în politică. Ceea ce am văzut astăzi este inacceptabil”, a spus el.

Premierul indian Narendra Modi l-a numit pe Donald Trump un prieten şi i-a urat însănătoşire grabnică, condamnând totodată cu fermitate incidentul. “Condamn cu fermitate acest incident. Violenţa nu îşi are locul în politică şi în democraţiile (noastre)”, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.