StiripesurseJustiţieCondamnat la șase luni de închisoare cu executare pentru conducere în...

Condamnat la șase luni de închisoare cu executare pentru conducere în stare de ebrietate avansată

Publicat:

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost acuzat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate avansată, anunță Procuratura raionului Ialoveni.

Conform sentinței din 11 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni, inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 6 luni, cu executare, potrivit omniapres.md

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Acuzatorii de stat din Ialoveni i-au înaintat învinuirea pe faptul că la 03 august 2024, aproximativ la miezul nopții, inculpatul, fără a deține permis de conducere, a urcat la volanul mijlocului său de transport în stare de ebrietate. Pe o stradă din satul Văsieni, raionul Ialoveni a fost stopat de un echipaj de poliție. Urmare a testării șoferului cu alcotestul „Drager” s-a constatat o concentrație a vaporilor de acool în aerul expirat de 1,49 mg/l, ceea ce, potrivit legii, constituie stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Inculpatul nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pentru o infracțiune similară.


Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Acesta se află în arest preventiv până la devenirea definitivă a sentinței.

Sentința este cu drept de contestare la Curtea de Apel Chișinău.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Care sunt cele mai sigure destinații pentru turism în 2026?

Institutul pentru Economie și Pace a lansat a 20-a ediție a Indexului Global al Păcii (GPI) pentru anul 2026, cel mai amplu clasament anual...

Pisicile care ies afară transmit boli. Risc de infecții pentru oameni de până la cinci ori mai mare

Pisicile reprezintă pentru multe persoane companioni de încredere, însă un nou studiu realizat de cercetători din Canada și Statele Unite arată că animalele care...

4 lucruri pe care nu ar trebui să le păstrezi niciodată în casă. Mulți oameni fac această greșeală

Locuința pare cel mai sigur loc, dar unele obiecte depozitate acasă pot atrage hoții, pot rămâne neacoperite de asigurare sau pot crea probleme legale....

23 iunie: Ziua internaţională a văduvelor (ONU)

Ziua internaţională a văduvelor este marcată anual, la nivel mondial, la 23 iunie, cu scopul de a evidenţia nedreptăţile cu care se confruntă văduvele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.