StiripesurseȘtirile zileiCondiţia lui Donald Trump pentru a se întâlni cu Jong-un este...

Condiţia lui Donald Trump pentru a se întâlni cu Jong-un este să nu mai efectueze teste nucleare sau de rachete

Publicat:

Condiţia preşedintelui american Donald Trump pentru a se întâlni cu liderul nord-coreean Kim Jong-un este să nu mai efectueze teste nucleare sau de rachete, a declarat duminică ministrul finanţelor SUA, Steve Mnuchin, transmite Reuters.

“Nu trebuie să existe nicio confuzie. Preşedintele a spus foarte clar că o condiţie este să nu aibă loc teste nucleare şi nici teste de rachete, iar aceste condiţii se vor menţine şi în timpul întâlnirii”, a declarat Mnuchin în cadrul emisiunii “Meet the Press” de la postul NBC, când a fost întrebat despre declaraţia de vineri a secretarului de presă a Casei Albe, Sarah Sanders, care a spus că nu va exista nicio întâlnire fără acţiuni ale Coreei de Nord concrete şi verificabile, conform agerpres.

După luni de escaladare a tensiunilor cu privire la programele nuclear şi de rachete ale Coreei de Nord, Trump a decis joi să fie de acord cu o întâlnire cu Kim şi să devină astfel primul preşedinte american în exerciţiu care va face acest lucru. Deocamdată nu au fost stabilite nici data, nici locul de desfăşurare al întâlnirii, care ar putea avea loc până la sfârşitul lunii mai.

Citește și : Franța : Marine Le Pen realeasă la conducerea Frontului Naţional pentru al treilea mandat

Mnuchin a respins criticile potrivit cărora decizia lui Trump de a se întâlni cu Kim îi creşte liderului nord-coreean importanţa pe scena internaţională. El a amintit că liderul de la Casa Albă a fost criticat pentru că nu a recurs la mai multă diplomaţie pentru a îngrădi ambiţiile nucleare ale Phenianului.


“Acum suntem în situaţia în care preşedintele foloseşte diplomaţia, dar nu renunţăm la campania de presiune maximă. În asta constă marea diferenţă. Sancţiunile rămân pe loc. Postura privind apărarea rămâne şi ea la fel, aşa că preşedintele va sta la masa negocierilor şi va vedea dacă poate ajunge la un acord”, a insistat Mnuchin.

Oficialitatea americană a declarat că denuclearizarea Peninsulei Coreea este obiectivul reuniunii dintre cei doi lideri. “Am fost foarte clari… acesta este obiectivul şi aceasta vrem să realizăm”, a transmis Mnuchin, care şi-a exprimat încrederea că întrevederea va avea loc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.