StiripesurseȘtirile zileiConducerea GOTR a fost declarată persona non grata în R. Moldova

Conducerea GOTR a fost declarată persona non grata în R. Moldova

Publicat:

Conducerea Grupului Operativ al Trupelor Ruse, adică soldații ruși staționați ilegal în regiunea transnistreană, ar fi fost declarată persona non grata pe teritoriul R. Moldova, anunță canalele de Telegram de la Tiraspol.

Redacția Deschide.MD a discutat cu sursele sale din regiunea separatistă, care au confirmat informația și au oferit mai multe detalii. Astfel, acest statut l-a primit atât comandantul GOTR, Dmitri Zelenkov, cât și adjuncții săi, Dmitri Opalev, Serghei Mașenko și Serghei Șirșov. De asemenea, este interzis pe teritoriul R. Moldova și șeful statului major al GOTR, Marat Iarulin, dar și Alexei Bogomolov, care se ocupă de schemele de finanțare ilegală a GOTR.

Citeşte şi: O nouă rundă de discuții în formatul „1+1” între Chișinău și Tiraspol – Stiripesurse.md

După ce a aflat despre măsurile luate de autoritățile constituționale de la Chișinău, conducerea Grupului Operativ al Trupelor Ruse a intensificat controalele interne și verificările asupra militarilor incorporați.

Deocamdată, autoritățile de la Chișinău nu au venit cu un anunț oficial în acest sens.


Măsura limitează substanțial spațiul de manevră pentru conducerea GOTR, care nu mai este în stare să părăsească regiunea transnistreană fără a risca deportarea cu imposibilitatea întoarcerii în zona separatistă.

Amintim că, la sfârșitul lunii martie, fostul așa zis ministru de interne al regimului de la Tiraspol, Ruslan Mova, nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova. Asta după ce, în luna februarie, Mova și alți opt foși și actuali funcționari în cadrul regimului separatist transnistrean au fost lipsiți de cetățenia R. Moldova printr-un decret semnat de președintele Maia Sandu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.