StiripesurseJustiţieConferință internațională la Chișinău: Medierea, promovată ca soluție modernă pentru justiție...

Conferință internațională la Chișinău: Medierea, promovată ca soluție modernă pentru justiție accesibilă și eficientă

Publicat:

La Chișinău are loc, în perioada 28–29 mai, conferința internațională „Promovarea medierii prin cooperare în Republica Moldova”, care reunește mediatori, experți juridici, reprezentanți ai instituțiilor naționale și internaționale, ai mediului academic, din țară și de peste hotare, transmite IPN.

În deschiderea evenimentului, ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a subliniat importanța medierii ca mecanism alternativ de soluționare a litigiilor, esențial atât pentru eficientizarea sistemului de justiție, cât și pentru avansarea pe calea integrării europene: „Medierea este mult mai mult decât o procedură tehnică – este expresia unui dialog civilizat, a unei culturi juridice evoluate, care pune în centru demnitatea umană și echilibrul social”.

Conferința este organizată de Ministerul Justiției, în parteneriat cu Uniunea Europeană și Consiliul Europei, cu sprijinul BERD, PNUD, UNICEF Moldova, Organizației Europene de Drept Public și Consiliului de Mediere din Moldova.

Evenimentul își propune să consolideze medierea în Republica Moldova, în acord cu obiectivele Strategiei naționale privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022–2025.

„Vom continua să promovăm cu fermitate medierea, să o încurajăm, să o consolidăm, pentru a construi o justiție mai aproape de cetățeni: mai rapidă, mai empatică și eficientă”, a adăugat ministra.


Pe parcursul celor două zile, participanții analizează reformele legislative și instituționale în domeniu, precum și bunele practici din alte țări europene. Conferința oferă o platformă valoroasă de dialog pentru dezvoltarea comunității mediatorilor și pentru promovarea unei justiții mai accesibile și eficiente pentru toți cetățenii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iunie 2026

Ziua vine cu energii favorabile pentru majoritatea zodiilor, aducând claritate în planurile personale, oportunități financiare și momente importante în relații. În timp ce unii...

O peșteră uriașă a apărut în centrul Parisului

Turiștii și localnicii care traversează zilele acestea unul dintre cele mai aglomerate poduri din Paris au parte de o experiență neașteptată. În locul priveliștii...

Cercetătorii au descoperit o vulnerabilitate ascunsă a ‘substanțelor chimice permanente’

PFAS, cunoscute pe scară largă drept „substanțe chimice permanente”, se numără printre cei mai rezistenți poluanți cu care se confruntă oamenii de știință în...

Leguma de vară care îmbunătățește starea de spirit, calitatea somnului și reduce anxietatea

Castravetele nu este doar o legumă răcoritoare de vară. Studiile clinice confirmă că extractul său îmbunătățește somnul, reduce anxietatea și crește starea de spirit. Cucumis...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.