Confruntat cu o situaţie ‘fără precedent’ în Sudan, șeful ONU trimite un înalt responsabil

Publicat:

Confruntat cu o situaţie “fără precedent” în Sudan, unde luptele continuă, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a decis duminică să-l trimită “imediat” în regiune pe responsabilul său pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths, a anunţat duminică purtătorul său de cuvânt, notează AFP, potrivit agerpres.

“Amploarea şi viteza cu care se desfăşoară evenimentele în Sudan sunt fără precedent”, a declarat Stéphane Dujarric într-un comunicat, adăugând că este “extrem de îngrijorat”.


Citește și : Blocul de opoziţie din Turcia condus de HDP îl va susţine pe rivalul lui Erdogan la alegerile prezidenţiale

Antonio Guterres a decis astfel să-l trimită “imediat în regiune” pe directorul Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), Martin Griffiths, “în lumina deteriorării rapide a crizei umanitare din Sudan”, unde, din 15 aprilie, se desfăşoară un război nemilos între doi generali cu milioane de sudanezi prinşi în capcană.

“Suntem foarte îngrijoraţi de impactul imediat şi pe termen lung (al acestei crize) asupra tuturor sudanezilor şi a regiunii în ansamblu”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

“Încă o dată, îndemnăm toate părţile în conflict să protejeze civilii şi infrastructura, să permită trecerea în siguranţă a celor care fug din zonele de luptă, să respecte lucrătorii umanitari şi mijloacele acestora, să faciliteze operaţiunile de ajutorare şi să respecte personalul medical, instalaţiile şi mijloacele de transport ale acestora”, a continuat Stéphane Dujarric.

Luptele violente continuă la Khartoum, cu toate că armata şi paramilitarii au anunţat duminică prelungirea unui armistiţiu puţin respectat, dar care a permis evacuarea străinilor şi continuarea negocierilor.

Citește și : Polonia şi alte patru state membre UE au convenit o serie de restricţii privind cerealele din Ucraina

Potrivit ONU, 75.000 de persoane sunt deplasate în interiorul ţării şi, în total, până la 270.000 de persoane ar putea fugi de luptele care afectează 12 din cele 18 state ale acestei ţări cu 45 de milioane de locuitori, una dintre cele mai sărace din lume.

Războiul a provocat 528 de morţi şi 4.599 de răniţi, potrivit unor date oficiale mult subestimate. Ambele părţi se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploile au provocat pagube în Ceadîr-Lunga. „Un oraș rămas practic fără electricitate”

Ploile au provocat pagube în Ceadîr-Lunga. „Un oraș rămas practic fără electricitate” Ploile au provocat pagube noaptea tercută în UTA Găgăuzia. Potrivit primarului din Ceadîr-Lunga,...

Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere (raport)

Tehnologiile de încălzire şi gătit cu combustie internă provoacă la fel de multe decese ca şi accidentele rutiere (raport) Încălzirea şi gătitul pe bază de...

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Șeful ONU cere încetarea ‘vărsării de sânge’ în Fâşia Gaza şi Liban

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut sâmbătă încetarea "violenţelor şocante" şi a "vărsării de sânge" în Fâşia Gaza şi Liban, cu două...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.