StiripesurseExterneȘeful ONU cere încetarea 'vărsării de sânge' în Fâşia Gaza şi...

Șeful ONU cere încetarea ‘vărsării de sânge’ în Fâşia Gaza şi Liban

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut sâmbătă încetarea “violenţelor şocante” şi a “vărsării de sânge” în Fâşia Gaza şi Liban, cu două zile înainte de împlinirea unui an de la lansarea pe 7 octombrie 2023 a atacului fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra teritoriului israelian, care a condus la declanşarea războiului din Gaza, relatează duminică AFP.

“Această zi este o ocazie pentru comunitatea internaţională de a condamna încă o dată cu voce tare actele abominabile ale Hamas, inclusiv luarea de ostatici”, a declarat Guterres într-un comunicat publicat sâmbătă, potrivit stiripesurse.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Secretarul general al ONU a făcut apel la “eliberarea imediată şi necondiţionată” a ostaticilor, cerând în acelaşi timp Hamas “să permită Comitetului Internaţional al Crucii Roşii să viziteze aceşti ostatici”.

Din cele 251 de persoane răpite în timpul atacului din 7 octombrie, 97 sunt încă ostatici în Gaza, dintre care 64 se presupune că sunt în viaţă şi 33 morţi.


Atacul Hamas asupra teritoriului israelian s-a soldat cu 1.205 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP realizat pe baza cifrelor oficiale israeliene, inclusiv ostatici care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza.

Ca represalii, Israelul a lansat o operaţiune militară în care au fost ucise până în prezent cel puţin 41.825 de persoane în Gaza, majoritatea civili, potrivit guvernului din Gaza condus de Hamas.

“Din 7 octombrie, a fost declanşat un val de violenţe şocante şi vărsare de sânge”, a spus Guterres. “Este timpul să eliberăm ostaticii (…) Este timpul să reducem la tăcere armele. Este timpul să oprim suferinţa care a cuprins regiunea”, a mai spus Guterres.

Şeful ONU şi-a exprimat totodată îngrijorarea cu privire la extinderea conflictului în Liban împotriva mişcării Hezbollah, susţinută de Iran.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

“Războiul care a urmat atacurilor teribile de acum un an încă distruge vieţi şi provoacă suferinţe umane profunde palestinienilor din Gaza şi acum, poporului libanez”, a mai spus el.

Din octombrie 2023, peste 2.000 de persoane au fost ucise în Liban, dintre care peste o mie de la intensificarea loviturilor aeriene israeliene începând din 23 septembrie 2024, care au condus la strămutarea a circa 1,2 milioane de persoane, potrivit autorităţilor libaneze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.