StiripesurseȘtirile zileiCongresul american a ajuns la un acord privind salvarea economiei

Congresul american a ajuns la un acord privind salvarea economiei

Publicat:

Un acord a fost găsit duminică în Congresul american între democraţi şi republicani pentru a vota un nou plan de ajutorare a economiei, care era în negociere din vară, a anunţat şeful republican al Senatului, Mitch McConnell, citat de AFP, potrivit potrivit agerpres.

“Putem în sfârşit spune ceea ce naţiunea noastră are nevoie să audă de mult timp. Mai mult ajutor economic este pe drum”, a declarat el în faţa Senatului, confirmând că planul de urgenţă se va ridica la “aproape 900 de miliarde de dolari”.

Citeşte şi: Arabia Saudită SUSPENDĂ toate zborurile internaţionale

“Cei patru lideri ai Senatului şi Camerei (Reprezentanţilor) au finalizat un acord”, a adăugat el.

Rămâne însă de finalizat textul acestui acord şi de evitat obstacolele de ultim moment, a insistat Mitch McConnell.


La rândul lui, şeful majorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor, Steny Hoyer, a precizat că votul va avea loc luni în plenul celor două camere.

Pe de altă parte, Congresul a decis să prelungească cu 24 de ore legea pe termen scurt care permite finanţarea administraţiei federale, o măsură destinată să evite un “shutdown”, în contextul în care bugetul pentru 2021 urmează să fie votat.

“În timp ce cetăţenii noştri continuă să lupte împotriva coronavirusului în cursul acestui sezon de sărbători, ei nu se vor lupta singuri”, a comentat Mitch McConnell, exprimându-şi regretul că acest acord nu a fost încheiat “în urmă cu câteva luni”.

Citeşte şi: Britanicii care vin cu feribotul în Olanda NU au voie să pună piciorul pe uscat

Cele două părţi se acuză reciproc de mai multe luni de responsabilitatea blocării negocierilor legate de acest al doilea plan.

Primul, cu o valoare uriaşă de 2.200 de miliarde de dolari, a fost votat de urgenţă la sfârşitul lui martie, în plină pandemie de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.