Conservatorii austrieci, amendaţi pentru că au cheltuit prea mult în campania electorală

Publicat:

Partidul Poporului din Austria (OeVP) trebuie să achite o amendă 800.000 de euro întrucât a depăşit semnificativ plafonul de cheltuieli în campania electorală înainte de a ajunge la putere în 2017, a anunţat miercuri Senatul Independent pentru Transparenţa Partidelor, autoritatea de supraveghere a finanţării partidelor din Austria, transmite DPA, potrivit agerpres.

OeVP, formaţiunea cancelarului Sebastian Kurz, a câştigat alegerile parlamentare după ce a cheltuit aproape 13 milioane de euro în timpul campaniei electorale, cu aproximativ 6 milioane de euro peste limita maximă legală (7 milioane de euro).


Citește și : Un nou tir de rachete, lansate din Fâşia Gaza spre Israel

Autoritatea de supraveghere a finanţării partidelor a dispus şi o amendă de 80.000 de euro pentru că OeVP a primit donaţii de la două companii publice, încălcând astfel o interdicţie asupra acestui tip de finanţare politică.

Kurz a câştigat alegerile din 2017 şi a format o coaliţie guvernamentală cu Partidul Libertăţii (FPOe). De asemenea, OeVP a câştigat alegerile din septembrie anul trecut şi a format un nou guvern, de această dată alături de Verzi.

În 2017, FPOe a cheltuit cu 3,7 milioane de euro mai mult decât limita permisă legal, însă deocamdată nu a fost amendat.

Citește și : Rohani îndeamnă la o schimbare a modului de guvernare a Iranului

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.