StiripesurseȘtirile zileiConsiliul de Securitate al ONU adoptă o rezoluţie pentru 'încetarea focului...

Consiliul de Securitate al ONU adoptă o rezoluţie pentru ‘încetarea focului durabilă’ în Libia

Publicat:

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat miercuri o rezoluţie prin care cere o ‘încetare a focului durabilă’ în Libia şi condamnă recenta intensificare a violenţelor, transmit dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Textul rezoluţiei, redactat de Marea Britanie, a fost adoptat cu 14 voturi din 15. Rusia s-a abţinut de la vot.

Citeşte şi: Fosta ambasadoare americană în Ucraina critică diplomaţia Washingtonului (VIDEO): Este ‘amorală’

Rezoluţia susţine rezultatele summitului din 19 ianuarie de la Berlin cu privire la Libia, la care lideri internaţionali s-au angajat să menţină embargoul asupra armelor, să faciliteze un proces de pace şi să pună capăt intervenţiei şi sprijinului militar externe pentru facţiunile beligerante.

Textul mai cheamă la continuarea negocierilor între facţiuni la Geneva, sub auspiciile ONU, după o primă rundă încheiată sâmbătă fără un acord de încetare a focului.


Ministrul de externe german Heiko Maas a declarat că adoptarea rezoluţiei este ‘un mare pas’ pe calea găsirii unei soluţii la conflictul libian ce durează de 9 ani. ‘Rezultatele conferinţei de la Berlin sunt acum constrângătoare pentru toate părţile’, a subliniat el într-un comunicat.

Rusia, care s-a abţinut de la vot, a acuzat ‘graba’ cu care a fost redactată rezoluţia şi ‘lipsa unui consimţământ clar exprimat al părţilor libiene’.

‘Avem îndoieli serioase că, în forma în care a fost redactată, rezoluţia va contribui la orice fel de soluţie’, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vassili Nebenzia.

Citeşte şi: Premierul kosovar ÎŞI TAIE din salariu. Măsura se aplică tuturor miniştrilor!

Marea Britanie a ales să păstreze în text menţionarea ‘preocupării (Consiliului) în faţa implicării crescânde de mercenari în Libia’, formulare care a făcut săptămâna trecută obiectul unui blocaj în negocieri, Moscova cerând înlocuirea termenului ‘mercenari’ cu ‘luptători terorişti străini’.

Responsabili americani au acuzat Moscova că a desfăşurat mercenari în Libia în sprijinul forţelor mareşalului Haftar, care întreprinde din aprilie o ofensivă asupra capitalei Tripoli, sediul Guvernului de uniune naţională (GNA), condus de Fayez al-Sarraj şi recunoscut de ONU.

Miercuri, ONU a informat că avioane care transportau personal al Naţiunilor Unite nu a primit permisiunea de a ateriza în Libia din partea forţelor mareşalului Haftar în ultimele săptămâni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.