StiripesurseȘtirile zileiConsiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să convină asupra...

Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să convină asupra unei declaraţii comune cu privire la Coreea de Nord

Publicat:

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit vineri de urgenţă cu privire la ultimele teste cu rachete efectuate de Coreea de Nord, fără a reuşi să convină asupra unei declaraţii comune aşa cum a dorit Franţa, au anunţat surse diplomatice, relatează AFP, potrivit agerpres

Reuniunea a durat puţin peste o oră, s-a desfăşurat cu uşile închise şi a fost solicitată de Statele Unite – o iniţiativă rară din 2017 – Franţa şi Regatul Unit. Obiectivul reuniunii a fost de a examina tirul cu rachetă efectuat la începutul acestei săptămâni de Phenian şi prezentată ca hipersonică de nord-coreeni. De atunci, Phenianul a anunţat că a testat joi cu succes o rachetă antiaeriană ”recent dezvoltată”.

Citește și : Mii de refugiaţi afgani se întorc acasă

“Franţa a dorit o declaraţie de presă, dar Rusia şi China au spus că nu este momentul, că este nevoie de timp pentru a analiza situaţia”, a declarat, sub rezerva anonimatului, un diplomat dintr-o ţară membră a Consiliului.

Misiunea diplomatică franceză nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii.


Din 2017, anul în care administraţia lui Donald Trump a determinat adoptarea cu unanimitate de voturi în Consiliu a trei seturi de sancţiuni economice grele împotriva Coreei de Nord, după teste nucleare şi cu rachete, Consiliul de Securitate nu a ajuns niciodată la o poziţie comună.

Citește și : SUA limitează expulzările de imigranţi ilegali

China şi Rusia au solicitat în repetate rânduri ridicarea parţială a sancţiunilor, dar fără rezultat. Noua administraţie a preşedintelui Joe Biden nu a reuşit încă, la opt luni de la preluarea mandatului, să elaboreze o strategie clară în ceea ce priveşte Coreea de Nord.

”Ne spun că continuă să studieze dosarul”, a declarat un ambasador la Consiliului, sub rezerva anonimatului, deplângând o politică americană de aşteptare similară cu cea adoptată în multe alte dosare aflate pe masa Consiliului de Securitate (Orientul Mijlociu, Sahara Occidentală .. .).

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.