Consiliul Europei lansează cea de-a doua fază a proiectului ‘paşaport european’ al calificărilor pentru refugiați

Publicat:

Consiliul Europei a lansat miercuri, la Atena, cea de-a doua fază a proiectului său de ‘paşaport’ pentru refugiaţii în exil care doresc să le fie recunoscute diplomele în ţara de destinaţie, informează AFP, potrivit agerpres.

”Scopul nostru este de a le furniza refugiaţilor un document care să le asigure cursurile universitare şi competenţele, pentru a-şi continua studiile sau a găsi un loc de muncă. Europa trebuie să îi pregătească să contribuie la avuţia noilor lor ţări de primire”, a declarat Sjur Bergan, responsabil al acestui proiect din partea Consiliului Europei.


Citește și : Ungaria : Un german a fost arestat fiind suspectat că vindea arme ilegal pe internet

Proiectul, iniţiat în Grecia în martie 2017, a permis deja ca unui număr de 73 de refugiaţi, proveniţi majoritar din Siria, Irak şi Afganistan, să li se recunoască pregătirea universitară şi să le fie eliberate acest ‘paşaport’, după un chestionar şi un interviu cu doi specialişti din sistemul de învăţământ în ţările de origine respective.

Potrivit lui Stig Arne Skjerven, care a coordonat acest proiect în Norvegia, trei refugiaţi au putut deja utiliza acest paşaport pentru a-şi continua studiile sau a se angaja. Dintre aceştia se remarcă o ‘tânără femeie siriană care deţinea o licenţă de limba franceză şi care a putut urma un master în Suedia’.

Franţa, Germania, Olanda, Canada şi Armenia vor participa la a doua fază a proiectului (derulat pe trei ani), după ce Grecia, Norvegia, Italia şi Marea Britanie au fost deja implicate în prima fază a proiectului, în 2017.

Citește și : Donald Trump : Există ‘o şansă bună’ ca liderul nord-coreean Kim Jong-Un să renunţe la arme nucleare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.