StiripesurseȘtirile zileiConsiliul legislativ 'rezervat patrioţilor' a depus jurământul în Hong Kong

Consiliul legislativ ‘rezervat patrioţilor’ a depus jurământul în Hong Kong

Publicat:

Noii membri ai Consiliului legislativ din Hong Kong, rezervat ”patrioţilor”, au depus luni jurământul de loialitate, în prima zi a sesiunii după desemnarea lor încadrată de noi reguli care vizează împiedicarea prezenţei oricărei opoziţii pro-democraţie tradiţionale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cei 90 de aleşi au participat la o ceremonie încărcată cu simboluri ce reflectă noua realitate politică din Hong Kong, în hemiciclu emblema regiunii fiind înlocuită cu cea a Republicii Populare Chineze.

Citeşte şi: Şeful Pentagonului s-a îmbolnăvit de COVID – Black News

Ceremonia depunerii jurământului, supervizată de şefa executivului local Carrie Lam, s-a derulat fără incidente, în contrast puternic cu cea din 2016, când şase aleşi pro-democraţie au utilizat acest prilej pentru a scanda sloganuri şi a desfăşura bannere.

China a remodelat Hong Kong-ul după propria sa imagine, autoritară, în urma amplelor manifestaţii pro-democraţie, uneori violente, organizate în 2019.


O lege privind securitatea naţională incriminează, începând din 2020, orice act considerat ca disident şi noi legi au fost adoptate pentru a înlătura din administraţie şi instituţii elementele percepute drept ”non-patriote”.

Citeşte şi: Biden îl asigură pe Volodimir Zelenski de un răspuns energic în cazul unei invazii ruseşti – Black News

În cadrul scrutinului din decembrie, doar 20 dintre cei 90 de membri ai Consiliului legislativ au fost aleşi prin vot universal direct, ceilalţi 70 fiind desemnaţi de către comitete loiale Beijingului.

Majoritatea liderilor mişcării pro-democraţie din Hong Kong se află în închisoare, în exil sau au părăsit politica după începerea campaniei de reprimare a vocilor opoziţiei de către Beijing.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

Moldova și Germania simplifică recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în...

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.