StiripesurseSintezeConsiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția privind armistițiul umanitar...

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția privind armistițiul umanitar de 30 de zile în Siria

Publicat:

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat sâmbătă în unanimitate o rezoluţie care cere o încetare a focului în Siria pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile, pentru a permite acordarea ajutorului umanitar şi evacuările medicale, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Textul aprobat, amendat în mai multe rânduri, arată AFP, “cere ca toate părţile să înceteze fără întârziere ostilităţile pentru cel puţin 30 de zile consecutiv în Siria, pentru o pauză umanitară durabilă”, conform agerpres.

Citește și : SUA trebuie să îşi menţină rolul de lider global (Malcolm Turnbull)

Obiectivul este “de a permite livrarea regulată a ajutorului umanitar, a serviciilor şi evacuarea medicală a bolnavilor şi a răniţilor în starea cea mai gravă”.

“Nu este un acord de pace asupra Siriei, textul este unul pur umanitar”, a afirmat ambasadorul suedez Olog Skoog, cosemnatar al textului alături de omologul său kuweitian.


În cursul negocierilor, occidentalii au refuzat o solicitare a Rusiei în sensul ca orice convoi umanitar să fie nevoit să obţină un acord din partea Damascului.

Textul prevede excepţii în privinţa încetării focului în cazul luptelor contra grupărilor jihadiste Stat Islamic (SI) şi Al-Qaida. La cererea Moscovei, excepţiile cuprind “alţi indivizi, grupări, entităţi, asociate cu Al-Qaida şi SI, precum şi alte grupări teroriste desemnate de Consiliul de Securitate”.

Observatori citaţi de AFP notează că aceste excepţii pot da naştere unor interpretări contradictorii, Damascul calificându-i drept “terorişti” pe rebelii susţinuţi de Occident. Respectarea încetării focului riscă prin urmare să devină aleatorie, arată sursa menţionată.

La cererea Rusiei, Consiliul preconizează să se reunească din nou în termen de 15 zile pentru a vedea dacă încetarea focului este bine aplicată.

Totodată, rezoluţia “cheamă la ridicarea imediată a asediului zonelor locuite, printre care Ghouta de Est, Yarmouk, Foua şi Kefraya”.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), o organizaţie nonguvernamentală cu sediul în Marea Britanie, a informat, potrivit Reuters, că avioane de luptă au bombardat Ghouta de Est sâmbătă seara, la doar câteva minute după ce Consiliul de Securitate a adoptat rezoluţia privind cererea de încetare a focului pentru 30 de zile în Siria.

Raidurile aeriene au vizat oraşul Shifouniyeh din enclava rebelă, informaţia fiind confirmată şi de doi locuitori din suburbiile asediate din apropierea Damascului.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.