StiripesurseDiasporaConsiliul UE a definitivat procedura de aprobare a setului de sancţiuni...

Consiliul UE a definitivat procedura de aprobare a setului de sancţiuni suplimentare propuse vineri de Comisia Europeană împotriva Rusiei

Publicat:

Consiliul Uniunii Europene a definitivat, luni seară, procedura de aprobare a setului de sancţiuni suplimentare propuse vineri de Comisia Europeană împotriva Rusiei, anunţă Preşedinţia franceză a instituţiei europene , informează mediafax.

“Consiliul UE a aprobat al patrulea set de sancţiuni în coordonare cu partenerii noştri internaţionali, vizând persoane şi entităţi implicate în agresiunea contra Ucrainei, precum şi sectoare ale economiei ruse. Măsurile vor intra în vigoare după publicarea deciziei în Jurnalul oficial al Uniunii Europene. Consiliul UE a aprobat şi o declaraţie a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pe tema agresiunii ruse contra Ucrainei prin care se suspendă acordarea clauzei celei mai favorizate naţiuni Rusiei şi candidatura Belarusului”, anunţă Preşedinţia franceză a Consiliului UE.

Citește și : Mateusz Morawiecki cere crearea unui fond pentru reconstrucţia Ucrainei din activele ruse confiscate

Comisia Europeană a anunţat, vineri seară, aplicarea de noi sancţiuni contra Rusiei, în coordonare cu Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7), prin retragerea statutului “celei mai favorizate naţiuni”, blocarea activelor elitelor ruse, a exporturilor produselor de lux şi a criptomonedelor. “Invazia nemiloasă a Rusiei în Ucraina continuă. Civilii sunt atacaţi neîncetat, inclusiv şcolile, blocurile de locuit şi spitalele. Şi, în pofida propunerilor repetate ale părţii ucrainene, Rusia nu a manifestat voinţa de a se implica serios în negocieri pentru o soluţie diplomatică. În schimb, auzim doar minciuni şi acuzaţii false. În mod cinic, coridoarele umanitare fie nu se deschid, fie sunt bombardate de armata rusă imediat după anunţarea creării acestora. În acest context, astăzi, Uniunea Europerană şi partenerii din G7 continuă acţiunile coordonate pentru intensificarea presiunilor economice asupra Kremlinului. Cele trei serii de sancţiuni masive adoptate deja şi extinderea scopului acestora săptămâna aceasta au afectat foarte dur economia Rusiei. (…) Mâine vom adopta o nouă serie de măsuri pentru a izola Rusia şi mai mult, pentru blocarea resurselor folosite în acest război barbar”, a anunţat vineri Comisia Europeană.

Citește și : Franţa cere ca mai mulţi oameni din anturajul lui Putin să fie sancţionaţi de UE


“În primul rând, vom retrage Rusiei statutul celei mai favorizate naţiuni pe pieţele internaţionale. Acest lucru va conduce la anularea beneficiilor importante de care Rusia se bucură în calitatea de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). (…) Vom suspenda şi drepturile Rusiei de apartenenţă la principalele instituţii financiare multilaterale, inclusiv în Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. În al doilea rând, vom continua să exercităm presiuni asupra elitelor ruse apropiate de Vladimir Putin, asupra familiilor şi colaboratorilor acestora. De aceea, miniştrii de Finanţe şi de Interne din Grupul G7 se vor întâlni săptămâna viitoare pentru coordonarea grupului de acţiune pe care l-am creat în scopul de a-i viza pe acoliţii lui Putin. În al treilea rând, ne asigurăm că statul rus şi elitele nu vor putea folosi criptoactive pentru evitarea sancţiunilor”, preciza Comisia Europeană.

De asemenea, Comisia Europeană a anunţat vineri blocarea exporturilor de produse de lux spre Rusia şi interzicerea importurile de fier şi oţel din Rusia.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.