StiripesurseSocialConstantin Țuțu s-ar afla la Tiraspol

Constantin Țuțu s-ar afla la Tiraspol

Publicat:

Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, se află în stânga Nistrului. Acesta ar fi ajuns în regiunea transnistreană prin Ucraina cu acte false.

Citește și: Atenție! Trafic intens la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe

Informațiile în acest au fost confirmate de către surse IPN din regiune, care au expediat și o imagine cu el într-un local de la Tiraspol.

Constantin Țuțu a fost reținut pe 22 iulie concomitent cu Vlad Plahotniuc pe aeroportul din Atena. În ședința din 16 septembrie, în dosarul privind îmbogățirea ilicită, procurorii au solicitat aplicarea arestului preventiv și anunțarea în căutare a fostului deputat Constantin Țuțu.

Procurorii au menționat atunci că există suspiciuni că acesta s-ar afla în regiunea transnistreană, iar avocații lui Constantin Țuțu declarau că clientul lor se află în Grecia și că nu poate părăsi statul elen așa cum are interdicție în acest sens.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.