StiripesurseSocialConsultații medicale gratuite în localităţile din Ștefan Vodă

Consultații medicale gratuite în localităţile din Ștefan Vodă

Publicat:

Echipele mobile de medici specialiști vor oferi populației din raionul Ștefan Vodă consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), comunică MOLDPRES.

Potrivit CNAM, în săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe instituții medicale din raionul Ștefan Vodă, și anume: pe 2 iunie în Oficiul Medicilor de Familie Feștelița; pe 3 iunie în Oficiul Medicilor de Familie Popeasca; pe 4 iunie în Oficiul Medicilor de Familie Volintiri.

Citeşte şi: Ciochină a câştigat ‘la mustaţă’ alegerile din Boldurești – Stiripesurse.md

Echipele mobile de medici stomatologi vor reveni să presteze servicii în raioane începând cu luna septembrie.

Conform datelor CNAM, săptămâna trecută au efectuat examene profilactice gratuite peste 1200 de persoane, dintre care aproape 500 – screening pulmonar, iar 725 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.


2 3

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un os găsit de o fetiță a dus la descoperirea unuia dintre cele mai mari morminte comune din Europa

În Braunau am Inn, din Austria Superioară, locul de naștere al lui Adolf Hitler, arheologii au descoperit în ultimele luni rămășițele a cel puțin...

Trei pui de pumă au venit pe lume într-o grădină zoologică din Germania

O grădină zoologică din landul german Saxonia Inferioară a anunțat nașterea a trei pui de pumă, un eveniment considerat special de reprezentanții parcului. Micuții, doi...

‘Am fost păcălită de propaganda rusă’. Spectaculoasa schimbare a activistei MAGA Laura Loomer și semnalul trimis de Trump

După ani în care a atacat Ucraina, l-a prezentat pe Volodimir Zelenski drept nazist și a cerut ca Vladimir Putin să ocupe întreaga țară,...

PwC: Băncile din România au printre cei mai solizi indicatori de lichiditate din UE

Băncile de retail din Europa au încheiat anul 2025 cu venituri în creştere cu 3% şi cu un profit operaţional în urcare cu 6%,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.