StiripesurseCultură și MediaDiverseConsumul de ciocolată neagră, risc mai mic de diabet zaharat de...

Consumul de ciocolată neagră, risc mai mic de diabet zaharat de tip 2

Publicat:

Consumul de ciocolată neagră a fost legat de un risc mai mic de diabet zaharat de tip 2, au constatat oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard într-un studiu recent.

Deşi consumul de ciocolată cu lapte nu a fost asociat cu reducerea riscului, medicii au declarat miercuri că persoanele care au mâncat cel puţin cinci porţii de orice fel de ciocolată în fiecare săptămână şi-au redus riscul cu 10% în comparaţie cu persoanele care au mâncat rar sau niciodată ciocolată, potrivit stiripesurse.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

„Constatările sugerează că nu toată ciocolata este fabricată la fel”, a declarat Binkai Liu, doctorand la facultatea de sănătate  publică Harvard (T.H. Chan), într-un comunicat.

Cei care au consumat aceeaşi cantitate de ciocolată neagră şi-au redus riscul cu 21%. De asemenea, cercetătorii au observat o reducere cu trei procente a riscului pentru fiecare porţie de ciocolată neagră consumată săptămânal.


„Pentru oricine iubeşte ciocolata, constatările sunt o reamintire a faptului că a face alegeri mici, cum ar fi alegerea ciocolatei negre în locul ciocolatei cu lapte, poate face o diferenţă pozitivă pentru sănătate”, a precizat cercetătorul, care este autorul principal al studiului finanţat de Institutele Naţionale de Sănătate (NIH) din Statele Unite şi publicat în revista The BMJ.

Studiul a inclus date pe o perioadă mai mare de 30 de ani de la 192.000 de participanţi care nu aveau diabet când au început să-şi raporteze obiceiurile lor alimentare.

Până la sfârşitul studiului, aproape 19.000 de participanţi au raportat că au fost diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 2 şi, dintre cei aproape 112.000 care şi-au detaliat în mod specific consumul de ciocolată neagră şi cu lapte, aproape 5.000 au fost diagnosticaţi cu diabet.

Consumul participanţilor a fost scăzut în raport cu mediile naţionale înregistrate anterior. Autorii spun că este posibil ca aceste rezultate să nu se aplice persoanelor cu un consum foarte ridicat de ciocolată.

În special, consumul de ciocolată cu lapte, dar nu şi de ciocolată neagră, a fost asociat cu creşterea excesivă în greutate pe termen lung: un factor care poate contribui la dezvoltarea bolii cronice.

„Am fost surprinşi de împărţirea clară între impactul ciocolatei negre şi al celei cu lapte asupra riscului de diabet şi asupra gestionării greutăţii pe termen lung”, a precizat autorul corespondent, lector univ. dr. Qi Sun, profesor în cadrul departamentelor de nutriţie şi epidemiologie de la facultatea universităţii Harvard.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Chiar dacă ciocolata neagră şi cea cu lapte au niveluri similare de calorii şi grăsimi saturate, se pare că polifenolii din ciocolata neagră ar putea compensa efectele grăsimilor saturate şi ale zahărului asupra creşterii în greutate şi a diabetului, spun cercetătorii.

Polifenolii sunt compuşi chimici care se găsesc în plante şi care au proprietăţi antiinflamatorii şi antioxidante.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.