Contestat în stradă şi părăsit de armată, Abdelaziz Bouteflika A DEMISIONAT!

Publicat:

La putere de peste două decenii în Algeria, Abdelaziz Bouteflika, 82 de ani, ţinta unei contestaţii populare inedite de peste o lună şi părăsit de armată, a demisionat marţi seară, au anunţat media oficiale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Abdelaziz Bouteflika, foarte slăbit după un accident vascular cerebral în 2013, dar care în februarie încă intenţiona să candideze pentru al cincilea mandat, “a înştiinţat oficial Consiliul Constituţional despre încetarea mandatului său de preşedinte al republicii” cu începere “de astăzi”, marţi, a informat în cursul serii televiziunea naţională.


Citește și : Theresa May propune, din nou, amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

Agenţia oficială de presă APS a transmis la rândul său că preşedintele ţării “i-a notificat oficial preşedintelui Consiliului Constituţional decizia sa de a-şi înceta mandatul”.

Potrivit Constituţiei, preşedintele Consiliului Naţiunii(Camera superioară), Abdelkader Bensalah, 77 de ani, va asigura interimatul pentru o perioadă de maxim 90 de zile în cursul căreia trebuie organizate alegeri prezidenţiale.

Un concert de claxoane a izbucnit la Alger la anunţul demisiei lui Abdelaziz Bouteflika, iar locuitorii s-au strâns în centrul capitalei, locul protestelor din ultimele săptămâni, potrivit corespondenţilor AFP.

Confruntată cu manifestaţii masive de la 22 februarie, preşedinţia ţării a anunţat luni într-un comunicat că Abdelaziz Bouteflika va demisiona înainte de expirarea mandatului său, pe 28 aprilie, după ce va lua mai întâi ”măsuri pentru a asigura continuitatea funcţionării instituţiilor statului în perioada de tranziţie”.

Marţi, la finalul unei reuniuni a celor mai înalţi responsabili ai armatei, şeful de stat-major al acesteia, generalul Ahmed Gaid Salah, a afirmat însă că acest comunicat nu emană de la şeful statului, ci “de la entităţi neconstituţionale şi neabilitate”.

Citeşte şi: Preşedintele autoproclamat al Venezuelei, Juan Guaido, se teme că va fi arestat: „Ei pot încerca să mă răpească”

“În acest context deosebit, confirmăm că orice decizie luată în afara cadrului constituţional este considerată ca nulă şi neavenită”, a continuat generalul Salah, lăsând să se înţeleagă că armata ar putea să nu se mai supună ordinelor venind de la preşedinţie.

De peste o lună, manifestanţii au cerut plecarea lui Abdelaziz Bouteflika, dar şi a anturajului acestuia şi, mai larg, a “sistemului” aflat la putere. În pofida demisiei preşedintelui ţării, manifestaţiile ar putea continua, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.