Controversă în Olanda după ce vârstnicii au fost îndemnaţi să se gândească dacă vor să fie trataţi la terapie intensivă

Publicat:

În Olanda, medicii le recomandă pacienţilor vârstnici să se gândească bine înainte de a fi de acord să fie trataţi de COVID-19 la terapie intensivă, o situaţie care a atras critici legate de faptul că s-ar dori limitarea accesului la tratament în aceste secţii cu deficit de paturi, transmite joi Reuters, scrie agerpres.

Bogata Olandă se apropie cu paşi repezi de atingerea capacităţii sistemului de sănătate la doar o lună de la izbucnirea epidemiei, fiind în curs eforturi de dublare a numărului de paturi la terapie intensivă, până la 2.400 de locuri până duminică.


Citește și : Parlamentul European face apel la o atenţie deosebită dezinformării online

Cum însă mii de pacienţi cu COVID-19 inundă deja secţiile de terapie intensivă, se aşteaptă ca în câteva zile să nu mai existe locuri disponibile. Spitalele se tem că Olanda va fi forţată să urmeze exemplul Italiei, unde medicii au trebuit să ia decizii de viaţă şi de moarte şi să-i aleagă pe pacienţii ce urmau să primească tratament.

Parlamentari olandezi au dat glas miercuri în parlament îngrijorărilor populaţiei după ce persoane vârstnice s-au plâns că au primit telefoane de la medici care i-au întrebat dacă doresc să fie trataţi la terapie intensivă, inclusiv prin conectarea la ventilator, dacă vor contracta COVID-19.

Guvernului premierului Mark Rutte i s-a cerut să-şi clarifice poziţia şi să explice ce a provocat aceste apeluri telefonice.

‘Vârstnicii se tem că, dacă se vor îmbolnăvi, nu vor fi bineveniţi în secţiile de terapie intensivă şi vor fi lăsaţi să moară acasă’, a declarat în parlament deputatul Henk Krol, şeful partidului 50PLUS.

‘Ei cred că doar criteriul de vârstă va determina dacă vor avea sau nu acces în spital’, a adăugat Krol.

Ministrul sănătăţii, Hugo de Jonge, a respins însă afirmaţiile că apelurile medicilor fac parte din politica oficială a guvernului.

‘Aceasta este o procedură standard pentru doctori. Noi o numim planificare avansată a îngrijirii şi înseamnă să discuţi cu oamenii despre ‘ce aţi dori să se întâmple dacă vă îmbolnăviţi” ‘, a spus De Jonge.

‘Pacienţii pot spune atunci: ”Dacă se ajunge în punctul în care voi avea nevoie de un ventilator, în care voi avea nevoie să ajung la terapie intensivă, aş prefera să nu fac asta”. Este o posibilitate, dar aceste conversaţii nu au la bază vârsta pacienţilor’, a adăugat ministrul.

Şi Colegiul medicilor de familie (NHG), care reprezintă 12.000 de doctori, a negat că apelurile telefonice sunt o reacţie la deficitul de locuri la terapie intensivă.

Citește și : Pandemia de coronavirus a redus prețurile alimentelor pe plan mondial

Discuţiile le permit medicilor să-i avertizeze pe pacienţii vulnerabili despre riscurile tratamentului la COVID-19, care pot presupune mai multe săptămâni de conectare la ventilator şi ulterior o recuperare îndelungată, a explicat purtătorul de cuvânt al NHG, Jako Burgers.

Olanda are de multă vreme un număr mai mic de paturi în secţiile de terapie intensivă decât vecinii săi europeni. Conform unui studiu publicat de revista Intensive Care Me, în 2012 Germania dispunea de 29 de paturi la terapie intensivă la 100.000 de locuitori, Belgia de 15,9, iar Olanda de doar 6,4, mult sub media europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

Recean, întâlnire cu Ansamblul „Frunza nucului”; Piesa „Dă-mă, mamă, după Iura”, interpretată în fața premierului // VIDEO

Recean, întâlnire cu Ansamblul „Frunza nucului”; Piesa „Dă-mă, mamă, după Iura”, interpretată în fața premierului // VIDEO Prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul vizitei sale de...

STUDIU/ Volumul producției globale agricole a crescut în primele 6 luni ale anului

STUDIU/ Volumul producției globale agricole a crescut în primele 6 luni ale anului În ianuarie-iunie anul curent, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.