StiripesurseCultură și MediaDiverseVatican: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice i-a ridiculizat pe creştini

Vatican: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice i-a ridiculizat pe creştini

Publicat:

Vatican: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice i-a ridiculizat pe creştini

La mai bine de o săptămână după ce ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a stârnit controverse din cauza unei secvenţe despre care s-a presupus că ar fi evocat tabloul “Cina cea de Taină” pictat de Leonardo da Vinci, Vaticanul a intervenit în aceste dezbateri aprinse formulând propriile critici, informează DPA.

“Sfântul Scaun a fost întristat de unele scene de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris şi nu poate decât să se alăture vocilor care s-au ridicat în ultimele zile pentru a deplânge ofensa adusă multor creştini şi credincioşi din alte religii”, se afirmă într-un comunicat publicat sâmbătă de Vatican, potrivit stiripesurse.

Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

“În cadrul unui eveniment prestigios în care întreaga lume se reuneşte în jurul unor valori comune, nu ar trebui să existe aluzii care să ridiculizeze convingerile religioase ale multor oameni. Libertatea de exprimare, care în mod evident nu este pusă în discuţie, are o limită atunci când vine vorba despre respectul faţă de ceilalţi”, a adăugat biroul de presă de la Vatican.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, care a avut loc pe 26 iulie, a inclus un cântec interpretat de Céline Dion, o prezentare de modă organizată pe un pod, referiri la momente istorice din trecutul Franţei şi o paradă a bărcilor cu delegaţii de sportivi care fluturau drapelele lor naţionale.


Însă o scenă a stârnit furia unor creştini şi politicieni conservatori: o secvenţă în care un travestit, un model transsexual şi un cântăreţ aproape gol s-au reunit în jurul unei mese uriaşe.

Criticii au afirmat că acea secvenţă semăna cu o scenă din Noul Testament, în care Isus Hristos şi apostolii săi au luat ultima masă înainte de crucificare, şi că a batjocorit credinţa creştinilor.

Citește și : Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, afectând securitatea energetică a R. Moldova

Regizorul ceremoniei de deschidere, Thomas Jolly, şi organizatorii Jocurilor Olimpice au precizat ulterior că scena mult criticată nu era inspirată din Biblie, ci a fost o reprezentare a unui tablou expus într-un muzeu din oraşul francez Dijon şi care prezintă un ospăţ cu personaje din mitologia greacă, reunite în jurul zeului Dionysos.

Thomas Jolly a depus marţi o plângere oficială la Parchetul din Paris după ce a primit ameninţări cu moartea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

Vasile Tofan: ‘Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate va fi alocat conform angajamentelor asumate’

Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate – 3000 de lei pentru fiecare locuitor – va fi alocat conform angajamentelor asumate și calendarului stabilit. Reforma administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.